05.02.2019
PUNCT DE VEDERE
Ca urmare a publicării pe site-ul newsbv.ro, în data de 4 februarie 2019, a articolului ”Războiul apei de ploaie. Compania Apa încasează bani grei pentru servicii neprestate”, Compania Apa Brașov face următoarele precizări:
- Modalitatea de calcul la care faceți referire în acest articol, tariful aplicat pentru preluarea apei pluviale în rețeaua publică de canalizare și tratarea acesteia în Stația de Epurare sunt conforme cu prevederile legale în domeniu.
- Pentru orice agent economic, operatorul facturează 60 de litri din 100 de litri de precipitații preluate de pe suprafețele construite și neconstruite deținute de agentul economic. Procentul poate fi diminuat dacă se atestă printr-o documentație standardizată preluarea unei cantități mai mici în rețeaua publică de canalizare. În ceea ce privește posibilitatea de măsurare a cantității apei pluviale, facem mențiunea că instalarea unui debitmetru este obligația agentului economic, în conformitate cu prevederile legislative în domeniu. Societatea menționată în articol nu a întreprins niciun demers în acest sens.
- Firma nu are un Acord de Deversare a apelor uzate, în vigoare.
- Precizăm că societatea în cauză nu a putut face dovada că apele pluviale sunt deversate în pârâul Timiș. O scrisoare oficială a S.G.A. Brașov confirmă că agentul economic nu a solicitat și nu deține autorizație de gospodărire a apelor pentru colectarea și deversarea apelor pluviale în pârâul Timiș.
Aspectele semnalate mai sus au făcut obiectul a 6 litigii, toate soluționate în favoarea Companiei Apa Brașov.
Considerăm că publicarea pe site-ul newbv.ro a unor informații preluate din dosare nu reprezintă o atitudine corectă față de Companie și opinia publică. În acest moment, alegem să nu răspundem cu extrase din sentințele favorabile pe care le deținem.
În spiritul informării corecte a publicului, vă stăm la dispoziție cu punctul nostru de vedere, preferabil înainte de publicarea articolelor privind activitatea Companiei Apa Brașov.
Compartimentul de Comunicare și Relații Publice