Eveniment

TIR căzut într-o râpă de 15 metri, la Posada

NewsBv

TIR căzut într-o râpă de 15 metri, la Posada. Mastodontul a picat în gol, șoferul a ieșit fără nicio zgârietură

Un accident spectaculos s-a produs, în această dimineață, pe DN1, în zona Posada. Un TIR încărcat cu panouri fotovoltaice s-a prăbușit într-o râpă adâncă de aproximativ 15 metri. În mod incredibil, șoferul în vârstă de 31 de ani a ieșit teafăr din cabina contorsionată, fără să aibă măcar o zgârietură.

Bărbatul, care venea de la Arad și se îndrepta către Ploiești, ar fi pierdut controlul mastodontului în momentul în care vehiculul a intrat în tangaj și nu a mai putut fi redresat. TIR-ul a rupt parapetul de protecție și s-a răsturnat în afara carosabilului, oprindu-se la baza prăpastiei.

TIR căzut într-o râpă de 15 metri, la Posada

Imaginile surprinse la fața locului arată proporțiile dezastrului: cabina și remorca au fost serios avariate, iar încărcătura s-a împrăștiat pe o suprafață întinsă, scrie republikanews.ro. Cu toate acestea, șoferul a scăpat ca prin minune nevătămat, fiind evaluat de echipajele medicale sosite la fața locului.

Traficul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției pompierilor și polițiștilor, care au lucrat pentru degajarea carosabilului și pentru recuperarea încărcăturii.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !