Peste 200 de noi cazuri de Alzheimer au fost înregistrate, în ultimul an, la nivelul judeţului Braşov, a informat, luni, Direcţia de Sănătate Publică, ce se alătură campaniei internaţionale de informare şi conştientizare derulată cu prilejul Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Bolii Alzheimer, marcată anual la data de 21 septembrie, potrivit Agerpres.
Situație alarmantă la Brașov! Cazurile noi de Alzheimer s-au dublat într-un singur an
Practic, numărul de cazuri noi s-a dublat într-un an la nivelul judeţului.
Astfel, în evidenţele cabinetelor medicale de medicină de familie figurează 1.953 de persoane care suferă de această afecţiune, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când figurau 1.712 de persoane şi, respectiv, 1.618 cazuri raportate în 2024.
„Numărul real al persoanelor afectate este probabil mult mai mare, deoarece numeroase cazuri rămân nediagnosticate sau sunt diagnosticate în stadii avansate”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, tema din acest an – „Cu cât afli mai devreme, cu atât ai mai multe posibilităţi de a acţiona – diagnosticul precoce al demenţei face diferenţa” – evidenţiază importanţa recunoaşterii timpurii a semnelor şi simptomelor demenţei, a accesului la diagnostic şi la servicii de îngrijire şi sprijin, contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor afectate şi a familiilor acestora.
„Un diagnostic precoce şi corect poate deschide accesul către intervenţii medicale şi sociale adaptate, însă teama de diagnostic şi stigmatizarea rămân bariere importante: 46% dintre persoanele care trăiesc cu demenţă şi aparţinătorii acestora indică aceste aspecte drept obstacole în obţinerea unui diagnostic”, se arată în comunicatul DSP Braşov.