Politică

Soluții pentru ca tinerii să nu mai plece

NewsBv

catalin leonteCandidații la Primăria Brașovului rostogolesc neîncetat tema construirii aeroportului brașovean. Este o temă importantă, aeroportul e necesar și important și este inclusiv pe agenda mea.

Dar eu cred că cea mai gravă problemă a Brașovului o reprezintă plecarea tinerilor la muncă în străinătate. Gândurile lor sunt la țările civilizate. Nu mai vor să facă nimic aici pentru că ei consideră că aici nu au viitor. Administrația brașoveană s-a uitat cu indiferență la exodul tinerilor, nu a făcut nimic pentru a-i ține acasă. Panseluțele și lalelele nu țin de foame, iar sensurile giratorii nu țin loc de casă!…

Două lucruri importante trebuie să facem pentru a-i ține pe tineri acasă: să le asiguram accesul la cumpărarea sau închirierea de locuințe ieftine și un parcurs de carieră corect.

Ca primar, voi face proiecte de construire a locuințelor pentru tineri. Toate orașele mari ale lumii construiesc case pentru tineri. Am lucrat în domeniul financiar-bancar și știu cum se fac aceste lucruri. Primăria, în parteneriat cu dezvoltatorii imobiliari și cu băncile, trebuie să ofere tinerilor acest produs simplu: locuința ieftină. Trebuie doar pricepere, voință și implicare.

A doua responsabilitate față de tineri se referă la locul de muncă și la perspectiva unei cariere. Administrația are obligația să crească orașul pentru viitor și să genereze programe dedicate tinerilor. Programe pentru tineri există peste tot în lume, de la New York, la Londra sau Berlin, dar și în țară. Un exemplu este Cluj-Napoca. Administrația brașoveană nu a știut (sau nu a vrut) să dezvolte nimic în acest sens. Locurile de muncă sau micile afaceri proprii trebuie susținute. Tinerii brașoveni trebuie să primescă spații pentru producție sau comerț, sprijin financiar sau în echipamente, acces la informații și la specialiști de primă mână.

Brașovul nu este la nivelul de dezvoltare pe care îl merită din cauză că a fost captiv al unor forțe economice transpartinice care au deținut și monopolurile afacerilor cu bani publici, iar acum luptă din răsputeri să își apere privilegiile. Vom schimba această stare de fapt, vom pune Brașovul pe drumul corect și îl vom crește în folosul locuitorilor săi. Contați pe mine!

  • Cătălin Leonte
  • candidat independent Primăria Brașov

(P – cod AEP – 24160219)