Juriul a deliberat:
:
Spectacolul urmeaza datele reale din biografia controversatului Rudolf Hess, aghiotantul lui Hitler, judecat pentru crime de razboi niciodată recunoscute și inchis la Spandau timp de 47 de ani. În alt plan, se derulează o analiză lucidă și amară a lumii contemporane, o lume care își pierde reperele sacre și morale, o lume amenințată sever de rasism și naționalism, discriminare și segregare, violența și intoleranță. Acestor provocări trebuie să le facă față spectacolul, o liturghie neagră în care actorul Nicu Mihoc se identifică cu personajul și îl trăieşte cu o autenticitate de netăgăduit: se afundă, fără nici o disimulare în tenebrele lui Hess, îi creionează idealurile cu nesmintită credinţă, dându-ne astfel dimensiunile unei apocalipse în toată splendoarea ei malefică.
Invocand Decalogul, în ultima cină dinaintea sinuciderii lui, Hess ne demonstrează că trăim într-o lume în care crima de război ascunde, sub sloganul purităţii idealului, al patriotismului şi al iubirii valorilor naţionale, maladii periculoase. Trăim un timp al violenţelor, când răul e în primul rând în noi şi ameninţă să ne ia în stăpânire. Dar oare lecţiile istoriei ne învaţă vreodată ceva?
̆ ̦̆:
O lume într-o coajă de ou. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Un one-woman-show care te face să râzi și să plângi pe masură ce îți dezvăluie povestea.
Fata asta, deși a văzut foarte multe filme, nu este un critic de teatru obișnuit, locul ei de muncă este locul 13 din cinematograful Curcubeu, acolo își primește clienții, acolo își construiește visele, acolo vede multe filme. Și, pe parcursul piesei, atunci când cuvintele nu mai sunt de ajuns, ea cântă; afli întâmplările cu clienții, afli despre primul ei iubit, povestea pisicii – singura prietenă în singuratatea care o înconjoară, visul ei de a vinde înghețată copiilor sau visul de a fi salvată de însuși Richard Gere, din viața mizeră pe care o duce. E un spectacol-viață care te mângâie tandru și te zdruncină din rădăcini, cu decor minimalist și doar câteva obiecte de recuzită, bazat pe un text foarte bun care nu te lasă să minți și pe emoție pură, emoție comparabilă poate cu cea a unui acrobat care sare fără plasă. Plasa, în cazul acestui spectacol, e chiar publicul.