Specialiștii de la Serviciul de Protecție Civilă și Polițiștii de la Serviciul de Intervenții Pirotehnice, dar și polițiștii din Codlea au fost alertați de o familie de pe strada Nouă din Codlea.
Potrivit primelor informații, se pare că oamenii au descoperit mai multe cartușe de război în grădina casei în timp ce efectua săpături, scrie codlea-info.ro.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că în spatele unui imobil unde se făceau săpături a fost găsit un recipient cilindric în care se aflau 1.557 de cartuşe în stare de degradare din timpul celui de-al doilea război mondial. Elementele de muniţie au fost ridicate de poliţişti şi vor fi distruse în poligonul special amenajat în comuna Hărman.