O căprioară a fost găsită moartă pe mijlocul carosabilului, în această dimineață, pe DN 1, în apropiere de Șercaia, potrivit bunaziuafagaras.info.
Potrivit polițiștilor, care s-au deplasat la fața locului, animalul sălbatic, ar fi fost lovit mortal de un autoturism.
„În această dimineață, IPJ Brașov a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 1 se află un animal mort. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, la km 216+800m, pe mijlocul carosabilului aflându-se o căprioară moartă, posibil lovită de un vehicul. În acest moment se fac verificări”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent șef Gabriela Dinu.
Carosabilul a fost eliberat de angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, astfel, circulația rutieră se desfășoară pe ambele sensuri.
Foto: bunaziuafagars.info