Ziua de 31 decembrie este, calendaristic, ultima zi din an, iar noaptea este cunoscută ca fiind trecerea dintre ani când se sărbătorește Revelionul și implicit, venirea Anului Nou
„Revelion” este un termen care vine din limba franceză, réveillon, un derivat de la réveil. La început, acest cuvânt era folosit pentru masa care avea loc în noaptea de Crăciun. Cu timpul, cuvântul „revelion” a ajuns să fie folosit pentru orice masă luată noaptea târziu.
În dicţionarul de neologisme al paharnicului Const. Stamati, apărut la Iaşi, în 1851, prin „revelion” se înţelegea „cina după bal, mai ales la anul nou”, deci nu numai la sfârşitul anului civil.
Revelionul – Îngropatul Anului Vechi
Profesorul universitar Ion Ghinoiu susţine că Revelionul nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul.
Astfel, stingerea luminilor în noaptea de Revelion ar semnifica întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii, iar aprinderea luminilor ar simboliza naşterea divinităţii. Începând cu 1 ianuarie am ajunge să vorbim de un an întinerit.
Ion Ghoniu susţine că ideea înnoirii timpului supravieţuieşte şi în Calendarul popular unde Dragobete, Sangiorz, sunt tineri şi sărbătoriţi în prima parte a anului, în vreme ce la finele anului sunt sărbătoriţi bătrânii: Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun.
Anul Nou la 1 martie
Prof. dr. univ. Marcel Tolcea, din cadrul Universității de Vest din Timișoara a explicat pentru pressalert.ro, că abia după anul 1900 a ajuns să denumească exclusiv noaptea dintre ani.
Asta pentru că trecerea dintre ani nu are vreo semnificație religioasă. Creștinii, de pildă, îl sărbătoreau în 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, fără a marca începutul noul an astronomic. În vechea Roma, Anul Nou cădea la 1 martie, fiindcă venirea primăverii simbolizează cu adevărat înnoirea.
În timpul lui Cezar, astronomul Sosogene a fixat începutul de an la 1 ianuarie. Câteva secole mai târziu, Carol cel Mare revine la 1 martie, după care diverșii regi sau creștini au început anul în șase ianuarie (de Bobotează), de Crăciun, de Paște, de 1 aprilie, sau de 1 septembrie”
Marcel Tolcea a mai explicat că în 1565, Caterina de Medici a hotărât, prin edict, că anul începe la 1 ianuarie și nu la 1 aprilie.
Din punct de vedere teologal, chestiunea începerii anului a fost definitiv lămurită de papa Grigorie al XIII-lea. Grigorie al XIII-lea a hotărât că ziua de 1 ianuarie va fi și pentru biserica catolică prima zi a anului.
În epoca contemporană, Revelionul marchează începerea următorului an calendaristic, sărbătorit cu o cină lungă și o petrecere care are loc în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.