
Consiliului Judeţean Braşov a aprobat încheierea unui contract de închiriere cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) pentru clădirea Bibliotecii Județene „George Barițiu“. Imobilul a reintrat în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie, clădirea fiind construită de oamenii de afaceri brațoveni înaintea celui de-al II-lea Război Mondial.
Chiria pentru imobil va fis tabilită conform prevederilor legale care reglementează chiriile care se plătesc între instituţiile publice. Clădirea unde se află sediul central al Bibliotecii Judeţene a fost construită în perioada 1926-1928 şi a servit o vreme ca sediu pentru diferite birouri. Prima bibliotecă publică braşoveană care a funcţionat pe baza unui regulament a fost creată în anul 1835, în cadrul Casinei Române. Fondul de carte a trecut apoi, parţial în patrimoniul Bibliotecii ASTRA. Acestă asociaţie culturală a avut iniţiativa deschiderii în anul 1930, a bibliotecii publice „Dr. Alexandru Bogdan”, cu sediul în Casa Baiulescu, construită în anul 1888.