Polițiștii au prins în flagrant un bărbat de 34 ani, în timp fura 300 lei din borseta unui bătrân de 85 de ani, în autobuz.
Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Brașov au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare şi genţi în zone aglomerate din municipiul Braşov, staţii și autovehicule RAT.
„În urma activităților polițiștilor și procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, bărbatul a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat și a fost prezentat joi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările urmează a fi continuate pentru a se stabili activitatea sa infracțională”, a precizat cms. șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.