
Primăria Brașov va implementa un nou proiect care vine în sprijinul brașovenilor atunci când au nevoie să ia legătura cu funcționarii Centrului de Informații pentru Cetățeni sau cu cei ai Direcției Fiscale Locale și ai Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale. Prin proiectul de cercetare „i-Locate”, finanțat de către Comisia Europeană prin programul ICT Policy Support, pe care Braşovul l-a accesat alături de alţi 23 de parteneri din zece ţări, brașovenii vor avea la dispoziţie o aplicaţie gratuită pentru mobil sau tabletă care îi va îndruma exact spre masa sau ghişeul care le poate rezolva problema pentru care au venit. Valoarea totală a bugetului aferent municipiului Brașov este de 48.150,00 euro, fără TVA, iar fondurile nerambursabile reprezintă jumătate din costurile eligibile, pe lista partenerilor români fiind și Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.
„Proiectul urmărește să implementeze un centru virtual pentru date spațiale cu caracter deschis, vizând locații interioare sau exterioare ale unor spații publice. Sistemul va permite cetățenilor să fie ghidați, prin intermediul unui smartphone, în timp real, în cadrul spațiilor publice interioare sau exterioare. Ei vor putea să se vadă în timp real pe harta respectivă, vor primi indicaţii de orientare şi chiar vor putea salva unele locaţii din traseu. De asemenea, sistemul va putea crea şi aplica trasee speciale, destinate, de exemplu, persoanelor cu deficienţe locomotorii, sau trasee de evacuare în caz de incendiu”, a explicat Gabriela Vlad, managerul de proiect din partea Primăriei Braşov.
Proiectul a fost accesat în urmă cu un an şi are o durată de implementare de 36 de luni. „Partea noastră de proiect vizează Centrul de Informaţii Pentru Cetăţeni, precum şi Direcţia Fiscală şi Direcţia de Servicii Sociale a primăriei. În plus, pentru exterior, vom implementa o aplicaţie care să arate cetăţeanului poziţionarea pe hartă şi, printre altele, unde se află cea mai apropiată parcare, şi care este ruta optimă către aceasta. În prezent lucrăm pe harta GIS, dar aplicaţia va avea probabil ca suport una dintre hărţile gratuite disponibile on-line Ne aflăm în faza de definitivare a propunerii tehnice şi de proiectare, iar în aceste zile am trimis la Luxemburg rapoartele de activitate”, a mai spus Gabriela Vlad. Proiectul a demarat la începutul anului, iar durata de implementare este de 36 luni.