Buna Vestire 2017 este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Buna Vestire, cunoscută în popor și ca Blagoveștenia sau Ziua Cucului, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului, Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserică acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea această.
Buna Vestire „este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac“ (Troparul sărbătorii). Este ziua bucuriei şi a speranţei împăcării noastre cu Dumnezeu, prin întruparea Dumnezeiescului Său Fiu. În Apus sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului. În calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenii sau Ziua Cucului, pentru că în această zi are loc primul sau cântec, prin care anunța vestirea primăverii.
Potrivit tradiţiei, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/şi moartea m-a săgetat!“ Există obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul îşi cânta numele, număr care ar dezvălui câţi ani mai avem de trăit. Flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/Câţi ani îmi vei da/pân’ m-oi însura (mărita)?“ Dacă se întâmplă ca după rostirea acestor cuvinte cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de aşteptare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea sa era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, în speranţa că flăcăii nu le vor ocoli.
Tradiţia mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. Tot acum, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori.
Junii tineri ies cu surla
La Braşov, tradiţiile de Blagoveştenii au fost conservate în Şchei, unde în ziua de 25 martie junii tineri „ies cu surla“.
În Şchei, procesiunea ieşirii cu surla păstrează acelaşi calendar din bătrâni. În ziua de Blagoveştenii, după ce ies din biserică, junii tineri se duc la vătaf, apoi trec pe la cele trei şerji, încolonaţi cîte doi, lor alăturându-li-se cei ce vor „să se pună cu junii“ în acest an. Fac un popas în Piaţa Prundului, unde „trag din surlă“, de obicei de trei ori, unul şi acelaşi cîntec sacru şi arhaic, apoi pornesc către Podul Creţului, pentru a urca pe Coasta Prundului, scrie Monitorul Expres.
La troiţa de aici sânt aşteptaţi de alţi juni tineri sau din alte grupuri. Se întinde masă (în special peşte prăjit), „rachie“, „rozol“ sau „şpârlă“, cum spun şcheienii tăriilor. Fiu al Şcheiului, etnograful şi folcloristul Gheorghe Pitiş povesteşte cum se desfăşurau evenimentele pe vremea sa (cu un secol în urmă): „Trecuse de amiazi; lumea ospătată şi veselă părea totuşi că aşteaptă ceva şi trecînd în sus sau în jos pe vreuna din uliţele de Pe Tocile, ai fi putut auzi pe cîte cineva întrebînd: «au trecutu?», ori «n-au mai ieşitu?».
Apoi ai fi auzit strigăte de: «iacătă-i, veniţi de-i vedeţi», chemându-şi fiecare pe ai săi din casă, ca să vie să-i vadă. În acelaşi timp ai fi putut vedea în mijlocul cutărei sau cutărei curţi vreo babă sau vreun bătrân cu ochii stinşi şi plini de lacrimi şi gârboviţi de ani, stând cu faţa spre Coastă, apoi făcîndu-şi cruce şi zicând cu glas apăsat: «Mulţumescu-Ţi Ţie Doamne că m-ai învrednicit să mai aud odată sfânta surlă!»“.
În ziua ce urmează Bunei Vestiri, pe 26 martie, este sărbătorit Soborul Arhanghelului Gavriil, vestitorul tainelor divine, înger cinstit atât de creştini, cât şi de mozaici şi mahomedani.