Pe 12 mai, inspectoratele școlare vor publica broșura pentru admiterea la liceu 2025. Documentul conţine toate informațiile referitoare la admiterea la liceu pentru anul școlar 2025-2026, potrivit calendarului oficial.
Ce conţine broșura pentru admiterea la liceu 2025
Broșura conține numărul de locuri la liceele din județ, specializările, codurile și media ultimului admis în anul școlar anterior, potrivit Edupedu.ro.
Concret, pe 12 mai sunt prevăzute următoarele, pentru admiterea la liceu 2025:
- Afişarea ofertei de şcolarizare/ofertei de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale, pentru învăţământul liceal, filiera tehnologică.
- Stabilirea codurilor pentru fiecare unitate de învăţământ liceal pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire, limbă de predare.
- Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ gimnazial şi la nivel judeţean, cuprinzând datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR), prin verificarea și corectarea, după caz, a informațiilor privind elevii și formațiunile de studiu la care aceștia sunt asociați.
- Tipărirea broşurii care cuprinde informaţiile despre admitere; postarea broşurilor pe site-urile inspectoratelor școlare.
134.000 de locuri la liceu pentru anul şcolar 2025-2026
Ministerul Educației și Cercetării alocă 134.000 de locuri la liceu, potrivit hotărârii de Guvern nr. 440 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2025-2026.
Comparativ cu anul școlar 2024-2025, se suplimentează cu 1.000 de locuri la învățământul liceal clasa a XI-a învățământ cu frecvență zi/seral, învățământ dual, conform documentului menționat anterior.
Când se completează fişele de înscriere
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere pentru admiterea la liceu 2025, de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora se face în perioada 14 – 21 iulie 2025.
De menționat este că există fișe separate pentru înscrierea în învățământul profesional și dual.
Concret, este vorba despre fișa de fișa de înscriere în învățământul profesional și învățământul dual de nivel 3 și fișa de înscriere în învățământul dual de nivel 4.
