Brașovul s-a înfrățit cu Nürnberg

Brașovul s-a înfrățit cu Nürnberg

Brașovul s-a  înfrățit oficial cu Nürnberg, după 18 ani de colaborare.

După un parteneriat care durează din 2006, primarul Allen Coliban și primarul Nürnberg-ului, Marcus Köning, au semnat la Brașov acordul de înfrățire dintre cele două orașe.

În ultimii ani, colaborarea cu orașul din Bavaria a fost tot mai strânsă, atât prin schimburile culturale, educaționale și pentru tineret, dar și prin investițiile economice germane de la Brașov, unul dintre cele mai importante companii din Brașov, Schaffler România, fiind chiar din zona metropolitană a Nürnberg-ului.

Primarul  Marcus Köning s-a arătat încântat de semnarea acestui acord și a vorbit despre importanța acestui document pentru dezvoltarea proiectelor viitoare, fie că vorbim de cele în domeniul educațional, cultural sau turistic, fie de cele în domeniul eficienței energetice, sustenabilității și reducerii impactului schimbărilor climatice.

 ,,Colaborăm îndeaproape din 2006. Astăzi este, ca să spunem așa, momentul în care parafăm această colaborare. Sunt mândru că ambele orașe și-au dorit asta, nu numai primarii, ci și consiliile locale.  Trăim în mijlocul Europei și amândouă orașele noastre au lucruri în comun: Kronstadt-Brașov se află în mijlocul României și este inima României. Nürnberg este inima Europei în ceea ce privește orientarea geografică. Iar colaborarea noastră acoperă subiecte precum schimbul de tineri, cercetarea științifică, schimbul economic, turismul. Și amândouă orașele trebuie să abordăm și problema climatică. Avem multe de învățat unul de la celălalt”, a explicat primarul Marcus Köning.

Colaborarea, susținută de sașii din România care trăiesc în Nürnberg

Începutul relației de colaborare a fost încurajat și susținut de sașii proveniți din România care trăiesc în Nürnberg.

Cel mai probabil, așa cum istoricii o arată, colaborarea și influențele dintre cele două orașe pornesc cu sute de ani în urmă, mijlocitori fiind tot sașii, și pot fi observate chiar în stilul arhitectonic similar a două obiective emblematice din cele două orașe – Biserica Neagră din Brașov și Sf. Sebald din Nürnberg. Revenind în zilele noastre, colaborarea a prins contur printr-o scrisoare de intenție transmisă în anul 2006 și ulterior prin vizitele reciproce efectuate de reprezentanții celor două orașe.

Acest parteneriat s-a concretizat în multe colaborări între cele două orașe, pe mai multe planuri. Din punct de vedere cultural, artiști și ansambluri din Brașov au participat la „Festivalul Românesc de la Nürnberg”, cunoscut sub numele de Rumänien Sommerfest, pentru a prezenta tradițiile din zona noastră.

Reprezentanții orașului german au participat la mai multe evenimente organizate de Primăria Municipiului Brașov, cum ar fi: ,,Zilele Brașovului”, ,,Festivalul Orașelor Înfrățite” sau ,,Festivalul Internațional de Carte și Muzică”.

Și pe plan educațional, colaborarea dintre cele două orașe s-a concretizat prin parteneriate între Universitatea Transilvania și Friedrich-Alexander-Universität din Nürnberg, dar și prin colaborarea dintre Colegiului Național ,,Johannes Honterus” cu unități de învățământ similare din orașul german.

Pe lângă investițiile germane din zona Brașovului, Nürnberg a sprijinit venirea la Brașov a unei misiuni economice din Landul Bavaria la care au luat parte 30 de oameni de afaceri, însoțiți de un reprezentant al Ministerului Economiei din acest land.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate