Braşovul, pe locul doi ca număr de voluntari la „Let’s do it, Romania“

Braşovul, pe locul doi ca număr de voluntari la „Let’s do it, Romania“

Din primele date strânse de organizatori, sâmbătă, în tot judeţul au ieşit la „Marea curăţenie“ aproximativ 16.500 de voluntari, număr cu care Braşovul se situează pe locul doi în ţară, după Maramureş, unde s-au mobilizat 28.000 de voluntari.

La acţiunea de ecologizare „Let’s Do It, Romania“au participat peste 20 ONG-uri din judeţ, 1.500 de elevi din 70 de şcoli din judeţ şi majoritatea instituţiilor publice locale şi judeţene, potrivit Monitorul Expres.

Miile de voluntari au reuşit să strângă aproximativ 21.000 de saci de gunoi, însă organizatorii spun că foarte mult gunoi s-a colectat şi în alte forme. De asemenea, organizatorii spun că mormanele de gunoi au fost mai puţine cu o treime faţă de anul trecut, semn că tot mai mulţi braşoveni au început să protejeze mediul.

În toată ţara, numărul oamenilor care au ieşit la curăţenie a ajuns la peste 250.000, iar cantitatea de gunoi strânsă s-a ridicat la peste 390.000 de saci de deşeuri, cifră mul mai mare faţă de campania din 2010.

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate