Sport

Braşoveanul Dennis Politic a semnat cu FC Hermannstadt

Sorin Secli

Mijlocașul lateral stânga Dennis Politic a fost împrumutat de echipa de fotbal FCSB la FC Hermannstadt, până la finalul sezonului, au anunțat cele două cluburi, joi seara, pe paginile lor de Facebook.

Braşoveanul Dennis Politic a semnat cu FC Hermannstadt

Politic are 25 de ani și a jucat în cariera sa la FC Brașov, Manchester United (juniori), Bolton, Salford și Port Vale, din Anglia, Cremonese (Italia), Dinamo București.

El evolua la FCSB din vara trecută, adunând 24 de meciuri în care a înscris 3 goluri, în toate competițiile, câștigând Supercupa României.

Politic este al șaselea transfer perfectat de sibieni în această iarnă, după mijlocașul Eduard Florescu (Unirea Slobozia), fundașul bulgar Bojidar Ciorbadjiski (Botev Vrața), atacantul camerunez Christ Nkama Afalna (Unirea Slobozia), mijlocașul defensiv israelian Aviel Zargary (Beitar Ierusalim) și mijlocașului lateral Moonga Simba (Sandvikens IF/Suedia).

Dennis Politic
Dennis Politic