Violeta Pătrunjel Popescu s-a născută la Braşov, în 16 decembrie 1971. Este absolventă a Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai (1996), a Facultăţii de Teologie Ortodoxă – Asistenţă Socială a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu (1999) şi a unui Master la Universitatea Bucureşti (2004).
A lucrat ca profesor de istorie la Braşov, iar din 1998 până în 2004 în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei ca muzeograf, profesor şi redactor la mai multe reviste şi anuare de cultură şi istorie: Grai Românesc, revista Angustia, Predania, Infoeurocarpatica etc. Coautoare a monografiei:Românii din Covasna şi Harghita, Editura Grai Românesc, 2002. Din 2004 se stabileşte în Italia. Este fondatoarea asociaţiei Centrul Cultural Italo-Român din Milano, promotoare a unor proiecte de păstrare a identităţii româneşti şi promovare a imaginii culturale româneşti în Italia. La Milano a publicat volumele: Dall’Est all Italia viaggio di un’artista. Il teatro di Maria Stefanache, Editura Arco, Milano 2007,Personalita romene in Italia, Editura Arco, Milano 2008; coordonatoare a Anuarului: Repere culturale româneşti in Peninsulă (Milano, 2012).
„M-am stabilit prin căsătorie la Milano în 2004 şi de la o profundă stare de provizorat pe care am simţit-o la început, am trecut la evaluarea în sens mai pragmatic, a ceea ce aş putea să fac aici într-un alt context, cu alte cerinţe. Nu sunt în măsură să spun că mă ocup de relaţiile româno-italiene, pot spune cel mult că e o onoare şi un privilegiu să te ocupi de Ţara ta, la nivel de imagine, să îi faci cunoscută cultura, valorile, să pui în contact două culturi, lucru pe care îl fac mulţi români în Italia cu sinceritate şi devotament. Sunt generaţii în şirul lung al istoriei noastre care şi-au dat viaţa pentru limbă, credinţă, valori naţionale, încât socotesc că este un fapt minim să te faci purtător al Ţării acolo unde eşti, să contribui cu ceea ce poţi şi în măsura în care poţi face acest lucru“, spune brașoveanca.
Este fondatoarea Centrului Cultural Italo-Român din Milano. Este o asociaţie de voluntariat cultural fondată în anul 2008. „
În spiritul raporturilor româno-italiene, Centrul Cultural poartă emblema unor proiecte realizate împreună cu asociaţii şi fundaţii italiene şi româneşti şi desigur cu toţi cei interesaţi să aducă o parte de contribuţie la acest frumos capitol care se scrie în fiecare zi. Centrul nu este o asociaţie în sensul clasic, cu înscrişi, legitimaţii. Acţionăm cumva în spiritul promovat de vechea şi istorica Junime de la Iaşi: Intră cine vrea, rămâne cine poate, adică fiecare contribuie cu ceea ce are de oferit în spirit liber şi prietenesc, fără obligaţii. Fiecare îşi exprimă dorinţa de a face ceva din ceea ce cunoaşte, de exemplu o muncă de traducere, susţinerea unei activităţi oarecare etc. Din ceea ce aş putea enumera în aceşti ani sunt: expoziţii ale unor pictori români din Italia sau România, unele dintre ele în spaţiul public italian, cum a fost de curând expoziţia de la Palazzo del Broletto din Pavia, conferinţe pe diferite tematici, prezentări de carte, serate culturale în cadrul unor biblioteci italiene în terioriul lombard la invitaţia unor instituţii locale, suţinerea unor concursuri pentru copii cum este prestigiosul Premiu Internaţional de Poezie de la Triuggio, participarea la diferite conferinţe etc. Desigur, ceea ce reuşim să facem este la o scară modestă şi raportat la resursele financiare şi umane existente. Competiţia este cu noi înşine“, precizează Violeta Pătrunjel Popescu.
În opinia acesteia, românii reușesc să își păstreze tradițiile și obiceiurile de acasă: „Cred că Biserica – vorbesc de cea Ortodoxă, Romano-Catolică sau Greco Catolică – din sânul comunităţii româneşti din Italia, rămâne liantul cel mai puternic al românilor cu ceea ce însemnă radăcini, familie, limbă, tradiţii, obiceiuri sau genericul ACASĂ. Familia este apoi elementul de bază în transmiterea acestei matrici identitare. Sunt români care ţin la această identitate, poate sunt şi cei care s-au îndepărtat temporar de rădăcini… dar acestea nu se pot şterge. În păstrarea identităţii intervine şi o problemă de conştiinţă, este un fapt de cultură, de educaţie. Dacă aş pune întrebarea: De ce eu ca părinte vorbesc limba română cu copiii mei? răspunsul îl văd firesc: pentru că eu vin cu o moştenire a mea, cu un context în care am crescut şi m-am dezvoltat şi care este spaţiul românesc. Aparţin a ceva, mă exprim cu ceva anume. Este un fapt firesc, aşa cum ne raportăm la părinţii noştri biologici, aşa te raportezi şi la Ţara ta, este un dat ontologic“.
