Sport

Braşov Running Festival aşteaptă peste 2.000 de participanţi la start, dintre care circa 500 de copii

Sorin Secli

Braşov Running Festival, competiţia care a pus Braşovul pe harta mondială a atletismului, fiind singura competiţie de alergare pe şosea din Sud-Estul Europei cu acreditare World Athletics Elite Label, aşteaptă peste 2.000 de participanţi la startul curselor destinate atât amatorilor, cât şi profesioniştilor. De asemenea, circa 500 de copii sunt aşteptaţi să participe la curse.

Braşov Running Festival aşteaptă peste 2.000 de participanţi la start, dintre care circa 500 de copii

„Anual, am făcut eforturi pentru a ne autodepăşi şi a fi în valul potrivit sau poate mai puţin anticipat. Pot spune că ediţia aceasta reuneşte cel mai impresionant pluton de elită pe care l-am avut vreodată, peste 60 de sportivi internaţionali. Fără dubii tot ce se va întâmpla în ediţia aniversară este peste tot ce am creat în ultimii 4 ani”, spune Daniel Santa, directorul competiţiei Braşov Running Festival, transmite zf.ro.

Competiţia va adăuga în acest an, pentru prima dată, şi o cursă de alergare montană – Trail to Road 12k, care va fi 70% din traseu pe munte şi restul în oraş. O altă noutate a ediţiei din acest an este Fun Race 3K Walk or Run, o cursă unde oamenii pot alerga sau merge în propriul ritm.

„Tot la capitolul noutăţi vorbim şi despre 10K Sub-Elite, o extensie a cursei noastre vedetă tRUNsylvania International 10K, dedicată superstarurilor din atletismul mondial, care acum este accesibilă şi alergătorilor foarte buni care nu sunt încă la nivel mondial, dar care se apropie de acesta. Practic, alergi cot la cot cu cei mai puternici sportivi ai momentului. Concret, pentru a te înscrie trebuie să ai un timp de sub 32:19 (masculin) şi sub 35:59 (feminin) într-o competiţie omologată. Cu alte cuvinte, reprezintă o bună ocazie pentru ca profesiniştii să alerge alături de cei mai buni atleţi”, adaugă el.

Braşov Running Festival
Braşov Running Festival

La probele dedicate profesioniştilor, sportivii care vor participa la Braşov Running Festival vor veni din peste 15 ţări, anume Kenya, Etiopia, Djibouti, Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania, Uganda, Portugalia, Islanda, Danemarca, Suedia, Ungaria, Belgia şi România.

În acest an, investiţiile în organizarea Braşov Running Festival vor ajunge la circa jumătate de milion de euro.

Cursele se desfăşoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeaşi linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcţie de lungimea etapei. Festivalul reuneşte din nou alergători profesionişti, de elită şi amatori, în weekendul 4-5 octombrie, la Braşov.

În 2024, competiţia s-a clasat pe locul al 6-lea în topul celor mai competitive curse pe şosea din lume. Braşov Running Festival este prima competiţie de atletism din sud-estul Europei care a reuşit să pătrundă în Top 10 Competiţii pe şosea din lume.