Eveniment

Pieton accidentat pe trecere pe strada 13 Decembrie

Sebastian Dan

Un pieton a fost accidentat pe zebră în această dimineață, pe strada 13 Decembrie, în apropiere de Casa Județeană de Pensii Brașov. Producerea accidentului a fost favorizată și de zăpada de pe carosabil.

Persoana accidentată a fost preluată de un echipaj de la Ambulanță și transportată la SPitalul CLinic Județean de Urgență Brașov.

Nu este pentru prima dată când pietonii sunt accidentați în această zonă. La fața locului polițitii fac cercetări și măsurători. Impactul a fost destul de puternic, parbrizul mașinii care a lovit pietonul fiind spart.

„În data de 19.11.2018, în jurul orei 06.45, un bărbat în vârstă de 37 ani, din județul Neamț, care a condus un autoturism în municipiul Brașov, dinspre strada 13 Decembrie spre Bulevardul Gării, la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu numărul 52 a accidentat o minoră de 16 ani din județul Covasna, care traversa regulamentar strada. Tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a informat reprezentantul IJP Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.