Main Story

Danga langa, langa danga, li se rupe unora ștanga. Cum face un privat să primească amenzi o instituție…

NewsBv

Teatru absurd sau bătaie de joc, nici măcar nu mai contează. Două instituții care se presupune că mai și colaborează bine, cel puțin în rapoartele anuale de activitate, au ajuns să își dea amenzi. Asta, probabil, pentru că ce se decide într-o comisie multi-instituțională nu mai este ulterior pe placul vreunui Zeus.

Pe vremuri ne amuzam la o rubrică TV, „Cascadorii râsului”, deși poate acum ar fi mai potrivit plânsul măscăriciului: Primăria Braşov a primit o amendă de la Poliţia Națională – 3.045 de lei (exact atât și fără zecimale) pe motiv că la nivelul Comisiei de Circulaţie (din care face parte un polițist milițian) de a se reveni la dublul sens cartierul Șchei pe străzile Traian Moşoiu – Cetinii – Piatra Mare – Zarand.

Astfel, la Direcția Fiscală Brașov (aia a Primăriei) a ajuns o hârtie cu antet de proces-verbal prin care se constata de către organul constatator că pe data de 3 iulie, respectivul docoment a fost întocmit „în lipsă” pe 25 iunie, la ora 20.00, pentru „desfiinţarea semnalizării rutiere cu privire la sensurile unice şi a instalării indicatoarelor cu sistem de prioritate, cu permiterea circulaţiei pe ambele sensuri”.

Râsu-plânsu pe banii noștri

Undeva în martie, la solicitarea Poliţiei Rutiere, în Comisia de Circulaţie s-a decis să se circule pe sens unic pe străzile Traian Moşoiu şi Piatra Mare, spre nemulţumirea localnicilor. După ce s-a îngroșat gluma,  în 23 mai s-a revenit asupra deciziei. Adică, de kko decizia în cauză, luată fără consultarea populației, fără studiu de trafic, cum spun lăutarii, „după ureche”. …

Ca să dăm Cezarului ce al Ceazului, în 6 martie, viceprimarul Barabas Laszlo a solicitat ca, înainte de a se lua o decizie în privința sensurilor unice, să fie efectuat un studiu de trafic, din care să reiasă sau nu oportunitatea introducerii unor sensuri unice.

În cadrul Comisiei de Circulaţie din 23 mai, primarul George Scripcaru a solicitat membrilor acesteia reanalizarea avizului privind introducerea sistemului de sensuri unice în zona străzilor Traian Moşoiu, Cetinii, Piatra Mare, Zarand, ţinând cont de solicitarea şcheienilor, dar şi de faptul că municipalitatea a demarat pregătirea documentaţiei în vederea achiziţiei realizării unui studiu de trafic pentru tot oraşul.

Interesant este faptul că, în 27 martie, proiectul a revenit în dezbatere, iar reprezentanții Biroului Rutier al Poliției Municipiului Brașov au precizat că nu este necesar acest studiu de trafic, deoarece în conformitate cu prevederile legislative ce reglementează lățimea părții carosabile de pe o stradă, respectiv că o bandă de circulație trebuie să aibă o lățime de minimum 3 metri, se impune introducerea de sensuri unice, având în vedere că pe anumite tronsoane aceste străzi au lățimea totală mai mică și de 5 metri. Aşa s-a impus sensul unic pe cele două străzi.

Întâmplător, sau mai degrabă nu, tot circul este provocat „American Dreams”, niște băieți deștepți care au pus la punct o asociație – „Salvați circulația în Scheii Brașoului”, care a depus la Poliție o petiție ca circulația să se desfășoare pe un singur fir. Demersul „pervers!” al unei asociații nereprezentative a avut succes, în primă fază (iar inundațiile au fost devastatoare în zonă).

Studiul trebuia să cuprindă şi o analiză a circulaţiei pentru Centrul Istoric şi cartierul Şchei, de la Casa Armatei până la Pietrele lui Solomon.

Până la urmă, primarul a propus ca, până la realizarea acestui studiu de trafic, să se revină la starea iniţială, respectiv la circulaţia în dublu sens pe aceste străzi, cu condiţia instalării de semne de circulaţie cu stabilirea de priorităţi, oglinzi pentru creşterea vizibilităţii şi, dacă este cazul, a unui sistem de semafoare.

După finalizarea studiului de trafic se va putea face o analiză ţinând cont de rezultatele acestui studiu, de prevederile legale, dar şi de specificul circulaţiei din zona Şchei.

Armata e cu noi! Poliția?

La Revoluție, sau ce o fi fost, în 1989, lumea striga «Armata e cu noi»! Polițiștii din Brașov s-au spălat cam ușor pe mâini de tot ce s-a întâmplat și, ca de obicei, au ales calea cea mai ușoară de a da o amendă….

Adică a amendat Primăria Braşov pentru o decizie luată în Comisia de Circulaţie din care face parte, de regulă, şi un poliţist de la Biroul Rutier. Decizie corectă, zic unii, având în vedere că omul – polițistul – nu a intrat în greva foamei, nici măcar nu a postat pe Facebook un mesaj cu haștagrezist și nici nu a blocat treceri de pietoni în semn de protest.

Transilvania Expres a obținut și un punct de vedere de la Poliţie: „În cadrul Comisiei de Circulație în care s-a pus problema desființării vechii semnalizări, Biroul Rutier a susţinut ca activităţile să se demareze doar după realizarea unui nou proiect de montare a semnalizării şi avizarea acestuia, conform prevederilor legale, de către structura de Poliţie Rutieră. În pofida celor stabilite, Primăria municipiului Braşov a desfiinţat vechea semnalizare şi a montat o nouă semnalizare, fără a prezenta proiectul Poliţiei Rutiere, în vederea avizării. În cadrul discuţiilor, Biroul Rutier a avut amendamente privind menţinerea sensurilor unice pe două străzi: Cetini şi Zarand. Ca urmare a acestui fapt, în baza art. 33 din OUG 195/2002, coroborat cu art. 105 din acelaşi act normativ, Poliţia Rutieră a sancţionat Primăria Brașov cu amendă în valoare de 21 de puncte amendă – 3.045 de lei”. 

Hai bre, și voi, milițienii, tot din banii de taxe și impozite vreți să vă faceți planul? Dar când că cânta Godină că v-ați tras intersecție cu dedicație, la sediu, de ce nu v-ați dat amendă? Sau măcar acolo, un dosarpentru abuz în funcție?