Suntem în plină vară. Soarele arde necruțător, iar de zile întregi vântul aproape nu mai bate. Ar trebui să scriu despre vacanță, mare, briză, cum să ne apărăm de soare copii însă de data aceasta am să scriu despre tusea convulsivă.
De ce? Pentru că numărul de cazuri la copii de tuse convulsivă este îngrijorător de mare, dar mai ales pentru că un singur bolnav reușește să îmbolnăvească între 12-17 persoane de toate vârstele cu care vine în contact. De ce am ajuns aici? Pentru că rata de vaccinare este din ce în ce mai mică. Dar înainte de orice să vorbim despre ea, despre tusea convulsivă.
Este dată de o bacterie cu nume extrem de melodios Bordetella pertussis dar care este extrem de parșivă. Rezervorul principal este omul.
Are trei faze importante: catarală, paroxistică și convalescență
În perioada catarală nu se deosebește prin nimic, de orice altă simplă răceală. Ceea ce urmează însă este ceea ce îngrijorează la extrem părinții și pe noi personalul medical.
Perioadă de tuse convulsivă cu accese de tuse chinuitoare emetizantă, care se opresc printr-o apnee adică se oprește respirația, secreții în căile respiratorii și nu răspunde aparent la nici un sirop de tuse. A, să nu uit caracteristica bolii este absența febrei.
Mortalitatea este înaltă mai ales la vârsta mică sub 6 luni tocmai prin aceste perioade de lipsă de respirații, care urmează acceselor de tuse. Și ca lucrurile să fie și mai sensibile, trebuie să se vaccineze gravidele în ultimul trimestru de sarcină pentru a proteja nou născutul și sugarul mic, la care mortalitatea este cea mai ridicată datorită acestei boli.
Nu, nu vreau să vorbesc despre cum stai să numeri accesele de tuse ale copilului bolnav de pertussis nici nu am să scriu aici despre cum numeri orele pentru ca tratamentul să își facă treaba, despre câte clipe am petrecut fiind supărată că nu înțelegem cât de important este să ne protejăm copii.
Înțelegem importanța vaccinării când copiii sunt bolnavi
Nici un cuvânt despre câte lacrimi de mamă s-au vărsat, pentru că este copilul bolnav de pertussis și nu este vaccinat pentru că… Nu are importanță de ce îi credem pe toți, mai puțin medicina. Are importanță că va trebui să începem să luăm măsuri și să ne vaccinăm și noi, dar, mai ales pe ei pe copiii noștri.
A, da, rămăsesem la tratament antibiotic, cu macrolide azitromicină, claritromicină, eritromicină. Alături de alte antibiotice ca să ameliorăm crizele de apnee și de tuse. Tusea durează 118 zile în total la care se adaugă convalescența.
Da, e vară și tușesc copiii și mai grav este că nu suntem protejați prin vaccinare. Avem un program gratuit de vaccinare pentru copiii care ar trebui să fie protejați, pentru gravide pentru noi toți. Și chiar ni se poate întâmpla tuturor indiferent de vârstă nevaccinați corect să ne îmbolnăvim de tuse convulsivă căci, așa cum spun mereu, bacteriile și virusurile nu țin cont de nimic…
- Prof. univ. dr. Oana Falup
- medic sef Pediatrie 1, spitalul Clinic pentru Copii Brașov
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!