O bombă de aviaţie de 75 de kilograme, care datează din cel de-al doilea Război Mondial, a fost ridicată de pe fosta platformă Tractorul şi detonată de angajaţii Inspectoratului Județean de Urgenţă (ISU) Braşov.
Proiectilul a fost descoperit joi dimineaţă, de câţiva muncitori care făceau săpături pe fosta platformă a uzinei Tractorul, unde acum se construiesc blocuri de locuințe. Aceştia au anunţat imediat pompierii prin serviciul de urgenţă 112.
Potrivit purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, echipa de pirotehniști din cadrul Inspectoratului Județean de Urgenţă Brașov s-a deplasat la fața locului, a ridicat bomba, au transportat-o în poligon şi au detonat-o în condiții de siguranță.
Fot: ISU Brasov