Consiliul Concurenţei va cere, cel mai probabil, reţelei Mega Image să vândă sub 100 de magazine pentru a putea prelua Profi, în acele localităţi în care cele două reţele se suprapun, de exemplu Bucureşti, Cluj, Timişoara, a declarat, sâmbătă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, la o conferinţă organizată la Sinaia. Autoritatea de concurenţă nu va interveni în zonele unde există numai magazine din reţeaua Profi. Acest anunţ vine după ce Consiliul Concurenţei şi-a exprimat îngrijorările cu privire la situaţia furnizorilor celor două reţele, cât şi a zonelor în care ambele reţele deţin magazine, transmite News.ro.
Suprapunerile sunt destul de reduse în ţară. Profi avem cam în toată ţara, iar Mega Image avem doar în câteva oraşe, în Bucureşti, Cluj, Timişoara, câteva oraşe. Noi ne uităm în aceste zone unde avem şi Profi şi Mega Image. Le vom cere să vândă o parte din aceste magazine, ne gândim sub 100 de magazine.
Cele două reţele, Profi cu Mega Image, au împreună circa 2.600 de magazine în toată ţara.
Noua entitate ce va rezulta în urma tranzacţiei trebuie să stabilească reguli clare pentru listarea şi delistarea furnizorilor celor două reţele.
„Ceea ce vrem este ca furnizorii care depind în mare măsură de Mega Image şi de Profi, deci care au vânzări importante în reţeaua Mega Image sau reţeaua Profi, din punctul de vedere al furnizorului, să fie undeva protejaţi.
Deci pot fi situaţii în care spunem: eşti furnizor în Profi, vine Mega Image, poate Mega Image vrea să facă schimbări şi atunci tu ai lucrat ani de zile bine cu Profi şi, dintr-o dată, te trezeşti că o mare parte din marfa ta nu mai are desfacere. Pentru acest gen de situaţii am agreat cu Mega Image să existe o perioadă de protecţie de până la doi ani în care aceşti furnizori să aibă un acces garantat în acest Mega lărgit care rezultă în urma fuziunii, deci doi ani să nu fie delistaţi, să îşi poată continua activitatea. În aceşti doi ani ei se hotărăsc dacă să se extindă în alte reţele ca să nu fie atât de dependenţi de Mega Image sau au o relaţie atât de bună cu Mega Image, au încredere în Mega şi doresc să lucreze numai cu Mega. E o perioadă în care să poată să îşi ajustze furnizorul respectiv. Aceste reguli sunt în dezbatere publică”, adaugă Chiriţoiu.
Preluarea Profi de către Mega Image este cea mai complicată operaţiune de concentrare economică pe zona de comerţ alimentar de până acum, mai spune preşedintele autorităţii de concurenţă.
Consiliul Concurenţei a anunţat luna aceasta că supune dezbaterii publice angajamente propuse de Delhaize „The Lion” Nederland BV (Mega Image) pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate pe piaţa achiziţiilor de produse de la furnizori, în contextul preluării Profi Rom Food SRL.
În urma analizei efectuate de autoritatea de concurenţă, au rezultat unele îngrijorări referitoare la efectele pe care această operaţiune le-ar putea avea asupra concurenţei pe piaţa locală a comerţului cu amănuntul de produse de consum curent preponderent alimentare şi pe piaţa achiziţiilor de la furnizori, ale aceloraşi produse, la nivel naţional.
Angajamentele propuse vizează implemetarea unor proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea şi delistarea furnizorilor în cadrul reţelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceştia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.
Sursa: economedia.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!