Fortificația care înconjoară biserica este formată dintr-un triplu cordon de curtine concentrice. Zidurile înconjurătoare au 12 m înălțime și 2,5 m grosime, șanț de apă, pod cu grătar de siguranță și coridor interior de apărare tip roată, cetatea nu fost cucerită niciodată până la revoluția din 1848, dar a fost incendiată de foarte multe ori. Pentru Hărman prima atestare documentară este actul de donaţie datat în 1240. Însă colonizarea condusă de venirea teutonilor a pus bazele așezării, mai devreme, în al doilea deceniu al secolului al XIII-lea.
Locuinţele pentru oficialităţi, unice în Transilvania
Probabil că la 1240, în Hărman era în construcţie o bazilică romanică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu ajutorul unor scări mobile. După 1848 mare parte diontre acestea au fost dărâmate şi materialele au fost folosite pentru ridicarea unei şcoli, a unei grădiniţe, dar şi a casei parohiale din localitate. Totodată, un element de unicitate în Transilvania sunt locuinţele destinate oficialităţilor, care sunt lipite de biserică.
Mare parte din interiorul bisericii a fost decorat cu o frescă și alte picturi independente de aceasta. Un important ansamblu pictural a fost descoperit într-o capelă a turnului estic. Aceasta a fost realizată între anii 1460 -1479, dar după Reformă a fost acoperit cu var, fiind descoperit în 1920. Ansamblul îmbină pictura apuseană cu cea bizantină. Tema dominantă este Judecata de Apoi, însă apar și figuri ale apostolilor, scene din viaţa Fecioarei Maria și Răstignirea lui Iisus. Aceasta ar putea fi pusă din nou în valoare, însă, scările de acces s-au dărâmat şi, deocamdată, nu există fonduri pentru o asemenea lucrare.
Etapa de construcţie din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri. Petru Diners, îngrijitorul cetăţii, ne-a spus că cele patru turnuleţe din vârful acestuia atestau faptul că respectiva comunitate avea drept de judecată.
Un mic muzeu al comunităţii
Același secol îi atribuie în mod covârșitor atributul de cetate, pentru că atunci a fost ridicată centura de fortificaţii. Aceasta este cu adevărat impresionantă şi cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, șapte turnuri și un șanţ cu apă. Zidul exterior, cel mai scund, avea 4,5 metri înălţime. El stabilea limita șanţului cu apă și proteja baza următorului zid. Acesta avea înălţimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele șapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaștină, zidul este ceva mai scund. Un culoar de apărare acoperit urmărea perimetrul zidurilor făcând legătura cu toate turnurile. Metereze, goluri de tragere și guri de păcură completau structura fortificaţiilor.
Intrarea este întărită cu o barbacană. Deasupra acesteia stătea Turnul Măcelarilor. Intrarea era străjuită de două herse, niște grătare verticale solide care puteau culisa. Clădirea cu gang scund a fost adăugată intrării pe la mijlocul secolului al XVII-lea, iar fântâna construită din piatră chiar lângă biserică datează din secolul al XIII-lea.
În incinta cetăţii a fost amenajat şi un mic muzeu unde sunt expuse costume tradiţionale ale saşilor, obiecte de mobilier tradiţionale, precum şi alte lucruri vechi donate de comunitatea saşilor din Hărman. „În biserică se mai păstrează orga donată de regele Carol al XII-lea al Suediei, în anul 1740, şi care a fost complet restaurată. Tot acesta a donat şi altarul şi amvonul bisericii”, ne-a mai spus Petru Diners, care de 18 ani are grijă de întreaga cetate. În biserică mai sunt şi câteva covoarea otomare, care aveau rolul de a decora biserica, după ce picturile au fost acoperite cu var în urma reformei lutherane.
Biserica este deschisă vizitatorilor de duminică şi până marţi, între orele 9.00 şi 17.00, pe timp de vară, taxa de intrare fiind de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii.
Clopotele au devenit materie primă pentru tunuri
Petru Diners ne-a povestit că, în anul 1914, clopotele bisericii au fost demontate şi topite, din ele fiind făcute tunuri pentru apărare. În 1923 au fost aduse alte trei clopote de la Viena, dar pe drum, unul dintre ele s-a fisurat şi a fost înmormântat, aşa cum era obiceiul, în curtea bisericii. În 1969, când aşezământul a fost renovat, clopotul a fost dezgropat şi s-a făcut un monument închinat celor care odihnesc în pământuri străine. În 1996, pe acest monument a fost montată şi o placă memorială în amintirea eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi ai celor care au murit deportaţi în Siberia.
Loc de refugiu pe timp de asediu şi epidemii
Cetatea a fost asediată de armate creștine și, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, însă a suferit distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în faţa năvălirilor ci și în faţa altor stihii, căci au suferit destule: 5 epidemii de ciumă, 4 perioade de inundaţii, 2 incendii. Îngrijitorul bisericii spune că cel mai lung asediu al cetăţii a fost de o lună, a a princepelui Gabriel Bathory, la 1612, acesta sperând ca saşii să iasă singuri din cetate de foame, însă aceştia au avut întotdeauna provizii suficiente şi nu s-au dat bătuţi. Şi poarta de intrare păstrează o parte a urmelor acestor asedii. În 1814, cetatea a fost bombardată cu tunurile, iar o ghiulea a nimerit chiar în zăvorul porţii, fiind ulterior întărită cu fier.
