
Două braşovence îşi acuză patronul că, în loc de leafă, le-a dat o mamă de bătaie, că una dintre ele a ajuns la spital. Existenţa unei agresiuni a fost confirmată şi de Ioana Chiţea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov, care a precizat că o tânără de 28 de ani este internată la Neurocgirurgie, cu traumatism cranian.
„Trebuia să primesc 780 de lei, sumă care rămăsese restantă. Am mers la firmă să îmi cer drepturile, dar acolo, patronul s-a năpustit asupra mea, m-a îmbrâncit şi m-a lovit de tocul uşii”, a declarat pentru Adevărul una dintre tinere, care a depus o plângere la Poliţie.
De cealaltă parte, patronul susţine că nici nu se pune problema să le fi agresat. În schimb, la Poliţie, sunt înregistrate patru plângeri, două din partea fetelor, una din partea unei rude a lor, iar cea de a patra din partea patronului, care susţine că ar fi fost ameninţat.