UDPATE Bărbatul împușcat de poliţişti a decedat azi-noapte.
„Bărbatul s-a refugiat în podul locuinţei, înarmat cu două furci şi un cuţit. Agenţii au folosit mai multe spray-uri lacrimogene şi butelii de gaz pentru a-l opri pe bărbat. Deşi a fost somat să se oprească, bărbatul nu s-a conformat şi l-a atacat cu o furcă în piept pe unul dintre poliţişti, care, din fericire, nu a fost rănit întrucât purta vesta de protecţie. În aceste condiţii, un alt poliţist a tras cu arma înspre bărbat pentru a-şi salva colegul”, a explicat cms. șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov cum s-a petrecut incidentul.
În 2010, bărbatul a mai atacat un agent de poliţie solicitat să intervină pentru a aplana un conflict, poliţistul fiind rănit de agresor. Pe numele acesuia a fost deschis atunci dosar penal, însă nu s-a luat nicio măsură împotriva lui, ţinând cont că nu avea discernământ, potrivit sursei citate.
Un bărbat de 60 de ani, din Râşnov, este în stare critică, după ce a fost împușcat în această seară. Omul este cunoscut cu antecedente și cu un comportament foarte violent.
Din primele informații, se pare că bărbatul a intrat peste o vecină care, speriată, a sunat la 112 și a cerut ajutorul Poliției. După ce au văzut că nu-l pot liniști, polițiștii râșnoveni au cerut ajutorul trupelor speciale de intervenție.
Nici la vederea acestora individul nu s-a linșitit și i-a atacat cu o furcă, motiv pentru care s-a făcut uz de armă. Se pare că un glonţ i-a intrat prin fesă şi a trecut prin abdomen.
Agresorul este în stare gravă, inconștient și a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Dosarul a fost preluat pentru cercetare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.