Amendă de 6.000 de lei pentru un bărbat prins la Râşnov că transporta lemne fără documente de provenienţă. Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au dispus măsura confiscării unei cantități de material lemnos, pe care l-au identificat fără documente de proveniență.
Amendă de 6.000 de lei pentru un bărbat prins la Râşnov că transporta lemne fără documente de provenienţă
La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au organizat o acțiune, în scopul prevenirii și a combaterii delictelor silvice, prin identificarea și sancționarea abaterilor de la legislația silvică.
Astfel, în jurul orelor 12.00, pe strada Caraiman, din orașul Râșnov, polițiștii au oprit, pentru control, o autoutilitară, care se deplasa în localitate, încărcată cu material lemnos.
După ce a fost identificat conducătorul auto, respectiv un bărbat, de 43 de ani, polițiștii au constatat că acesta nu deținea documente de proveniență sau avize de însoțire a materialului lemnos transportat.
Față de cele constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare totală de 6.000 de lei și au dispus măsura confiscării lemnelor identificate, măsurat în cantitate totală de aproximativ 4 metri cubi de lemn, care a fost predat în custodia unui reprezentat din cadrul ocolului silvic competent.
