Eveniment

Bărbat dispărut, găsit în stare de șoc într-o zonă împădurită din Brașov

Sorin Secli

Un bărbat în vârstă, dat dispărut și considerat vulnerabil din punct de vedere medical, a fost găsit în viață după o amplă acțiune de căutare desfășurată în noaptea trecută în municipiul Brașov.

Bărbat dispărut, găsit în stare de șoc într-o zonă împădurită din Brașov

Potrivit unei informări publicate de Poliția Brașov, alerta a fost dată după ce familia a sesizat că acesta plecase de acasă în cursul zilei și nu mai revenise. Căutările au început imediat după lăsarea întunericului, timpul fiind esențial în condițiile în care bărbatul avea probleme medicale.

La acțiune au participat, alături de polițiști, echipaje ale Jandarmeria Brașov, Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov și salvatori montani din cadrul Salvamont Brașov.

Operațiunea s-a concentrat în zona împădurită din cartierul Noua, unde echipele au scotocit ore în șir terenul dificil. După miezul nopții, intervenția s-a încheiat cu succes: bărbatul a fost găsit într-o zonă izolată, căzut la pământ, în stare de șoc, dar conștient.

Acesta a fost recuperat în siguranță, iar intervenția rapidă a echipelor a fost decisivă pentru salvarea sa.

Reprezentanții Poliției au subliniat importanța colaborării între instituții în astfel de situații critice, arătând că mobilizarea comună poate face diferența între viață și moarte.

disparut
disparut