Eveniment

Poliția Brașov a amendat cu 10.000 de lei un magazin din cartierul Florilor și i-a suspendat activitatea pentru 30 de zile

Sebastian Dan

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au desfăşurat o acțiune de verificare în cartierul Florilor, vizând în special comercializarea produselor cu conținut de nicotină către minori.În urma controalelor, un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei și i s-a suspendat activitatea pentru 30 de zile.

Acțiune de prevenire a comercializării produselor cu nicotină către minori

Acțiunea polițiștilor a avut ca obiectiv identificarea zonelor cu risc criminogen și verificarea respectării legislației privind protecția minorilor, în special interdicția de comercializare a produselor cu nicotină (țigări electronice, lichide, punguțe cu nicotină etc.) către persoanele sub 18 ani.

În urma controalelor, polițiștii au constatat o încălcare a prevederilor legale privind protecția minorilor. Ca urmare, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei unui operator economic din domeniul comercializării produselor alimentare.

Sancțiune complementară: suspendarea activității pentru 30 de zile

Pe lângă amendă, polițiștii au dispus și suspendarea activității societății comerciale pentru o perioadă de 30 de zile, ca măsură complementară.

Poliția Brașov: acțiuni ferme în continuare

„Facem precizarea că Poliția Brașov va acționa cu maximă fermitate în toate situațiile în care sunt încălcate prevederile legale privind comercializarea produselor interzise minorilor, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care pot afecta siguranța tinerilor”, au transmis reprezentanții Poliției Municipiului Brașov.