Eveniment

Bărbat bătut de concubină după ce a băut prea mult

Gabriela Bunghez

Dacă până acum se spunea că doar femeile sunt supuse la terori din partea soților sau iubiților, se poate spune că rolul femeii s-a inversat.

Un bărbat din comuna brașoveană Comăna, a ajuns la spital,duminică, după ce a fost bătut de concubină.

Între cei doi ar fi avut loc discuții în contradictoriu, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pus mâna pe un lemn şi l-a lovit pe bărbat.

În urma incidentului, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală din oraşul Rupea, investigaţiile efectuate stabilind că nu este necesară internarea lui în spital.

Pe numele femeii, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Hoghiz au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,lovire sau alte violenţe” şi ,,violenţă în familie”.