Eveniment

Bărbat arestat după ce a lovit un batrân cu o bâtă și cu un briceag

Gabriela Bunghez

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Apața a fost arestat, zilele tracute, după ce a agresat un bărbat de 78 de ani, pe fondul unui conflict spontan.

Agresorul i-ar fi aplicat celui din urmă mai multe lovituri cu o bâtă și cu un briceag pe care îl avea asupra sa.

În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital pentru asistență medicală.

„În data de 16 august a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce se afla în apropierea satului Șona, comuna Mândra, în urma unui conflict spontan cu un bărbat de 78 ani, din această localitate, (n.r. bărbatul de 64 de ani) i-ar fi aplicat celui din urmă mai multe lovituri cu o bâtă și cu un briceag pe care îl avea asupra sa. În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital pentru asistență medicală iar ulterior medicul legist a concluzionat că leziunile suferite de aceasta ar necesita pentru vindecarea 12 – 14 zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 zile.

Bărbatul este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.