Bani prin „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor din comuna Șercaia

Bani prin „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor din comuna Șercaia

Aproximativ 1 milion de lei sunt alocaţi prin Programul „Anghel Saligny”, pentru modernizarea unor drumuri din comuna Şercaia.

O nouă tanșă de bani de la bugetul de stat au fost alocați, pentru mai multe proiecte prin programul „Anghel Saligny”.

Ministrul Adrian Ioan Veştea a semnat luni 58 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 581.492.235,84 de lei.

Printre acestea figurează și un contract depus de Primăria Comunei Şercaia. Este vorba despre „Modernizare drumuri de interes local în comuna Șercaia, județul Brașov”, care a primit o finanţare în valoare de 999.9595,52
lei.
Contractele vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, echiparea stațiilor de epurare, înființarea unor rețele de alimentare și distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.

Am primit astăzi (n.r.-luni), la Ministerul Dezvoltării, așa cum fac în fiecare săptămână de când am preluat mandatul de ministru, vizita unor primari alături de care am semnat noi contracte menite să îmbunătățească traiul de zi cu zi al cetățenilor. Mă bucur să constat că, prin fiecare proiect care prinde viață și la care am pus umărul și noi, oamenii beneficiază de o calitate mai bună a infrastructurii, fie că vorbim despre drumuri, poduri și podețe, alimentare cu apă, canalizare ori rețele de gaze”, a precizat ministrul Adrian Veştea.

Alte articole:   Brașovul, primul loc în topul destinațiilor preferate ale românilor pentru vacanţa de Paşte

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate