Eveniment

Avocatul Poporului, anchetă la Primărie

Sebastian Dan

Primăria Braşov
Primăria Braşov

Avocatul Poporului a declanșat o anchetă la Primăria Municipiului Brașov, în cazul iminenței evacuării unui cetățean și a deficitului de locuințe sociale la nivelul Municipiului. Ancheta vizează posibila încălcare a art. 47 și art. 49 din Constituție privind nivelul de trai și protecția copiilor și a tinerilor, precum și a Legii nr. 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Avocatul Poporului a fost sesizat, în 18 aprilie 2016, de o petentă care preciza că este singurul întreținător a doi copii minori și locuiește într-un imobil aflat în administrarea SC RIAL SRL Brasov. Petenta a relatat faptul că fost acționată în instanță, în vederea constatării rezilierii ultimului contract de folosință încheiat în data de 23 iunie 2014 și a evacuării sale din spațiu.

În urma demersurilor realizate de către Biroul Teritorial Brașov al Avocatului Poporului, în 23 iunie 2016, SC RIAL SRL Brașov a comunicat că a fost somată la rândul ei să predea spațiul în care locuiește petenta, spațiu care este în proprietatea unor persoane particulare.

„Pericolul iminent de evacuare a petentei rezultă și din faptul că, în 13 iulie 2016, aceasta a trimis o nouă petiție, prin care a adus la cunoștință faptul că a fost informată de proprietarul tabular să părăsească spațiul în termen de 7 zile. Având în vedere situația dificilă în care se află petenta, luând în considerare mai ales faptul că este vorba despre o familie monoparentală, cu doi minori în întreținere, Biroul Teritorial Brașov a continuat demersurile la Primăria Municipiului Brașov, solicitând acesteia să analizeze situația creată, respectiv să comunice informatiile necesare sub aspectul proiectelor demarate în vederea reducerii deficitului de locuințe sociale, cu care Municipiul Brașov se confruntă de mai mult timp”, precizează Matei Vîrtosu, purtător de cuvântal instituţiei Avocatul Poporului.

În ciuda demersurilor repetate (realizate pe parcursul lunilor iulie si august 2016) ale Avocatului Poporului, prin care s-au solicitat informații asupra modului de gestionare a situației petentei, dar și asupra măsurilor întreprinse în domeniul locuințelor sociale de la nivelul orasului Brasov, Primăria Municipiului nu a comunicat un răspuns concret.

Avocatul Poporului precizează că, în conformitate cu art.48 alin. (2) din Legea nr.272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, în cazul în care părinții sau persoanele care au, potrivit legii, obligația de a întreține copilul nu pot asigura, din motive independente de voința lor, satisfacerea nevoilor minime de locuință, hrană, îmbrăcăminte și educație ale copilului, statul, prin autoritățile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestații financiare, prestații în natură, precum și sub formă de servicii, în condițiile legii.