Inspectorii Comisariatului pentru Protecția Consumatorului atrag atenția comercianților să ia măsurile care se impun pentru perioada de caniculă care urmează.
„Având în vedere atenționările meteorologice privid următoarea perioadă în care temperaturile vor atinge pragul de caniculă, atragem atenția tuturor agenților economici care comercializează produse alimentare să respecte în totalitate normele prescrise de producători, referitoare la temperatura de păstrare, depozitare și comercializare a produselor, să nu expună sub acțiunea directă a razelor solare produsele, să respecte întocmai condițiile de transport ale produselor utilizând în acest sens doar autoturisme echipate și dotate corespunzător”, ne-a declarat comisarul șef regional de la Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu.
Acesta a avertizat că, în perioada următoare. se vor desfășura ample acțiuni de control pentru verificarea respectării condițiilor de comercializare în perioada caldă. „Totodată, consumatorii sunt rugați să manifeste prudență sporită și să fie atenți dacă locul din care achiziționează produse alimentare respectă regulile privind depozitarea și comercializarea acestora, iar în caz contrar să ne sesizeze orice neregulă”, a mai precizat Susanu.