Într-o perioadă în care românii își doresc tot mai mult tronsoane de autostradă întinse, autoritățile fac încă pași, concreți, chiar dacă mici, spre atingerea acestui obiectiv. Un exemplu este tronsonul de Autostrada Cristian – Codlea, un segment mic dar esențial, despre care Tudor Duțu, directorul regional al DRDP Brașov, a vorbit în emisiunea Culisele Zilei cu Sebastian Dan.
Nu „cioturi”, ci „tronsoane de început”
„Le ziceți cioturi, eu le zic mici tronsoane”, a spus Tudor Duțu, referindu-se la percepția publică asupra acestor segmente de autostradă. Chiar dacă sunt scurte, aceste tronsoane pregătesc terenul pentru proiecte mai ample.
Iar vestea bună este că tronsoanele mari sunt tot mai aproape și, mai important, au orizonturi de timp din ce în ce mai scurte și bine definite.
Legătura cu Autostrada Brașov–Comarnic
Tronsonul de autostradă Cristian–Codlea face parte din proiectul mai amplu Brașov–Comarnic, unul dintre cele mai așteptate segmente ale infrastructurii rutiere din România.
Studiul de fezabilitate al acestui mic tronson este inclus în proiectul mai mare și a fost predat deja către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
CNIR a preluat integral documentația pentru segmentul de autostrada Cristian – Codlea în februarie
Conform lui Duțu, CNIR a preluat în februarie întreaga documentație tehnică a acestui tronson de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
De atunci, au fost organizate întâlniri de lucru cu firma Consitrans SRL, care se ocupă de realizarea studiului de fezabilitate.
Când va fi gata studiul de fezabilitate?
Termenul estimat pentru finalizarea studiului de fezabilitate este sfârșitul lunii august 2025. Aceasta este o etapă esențială care va permite autorităților să treacă imediat la faza de proiectare și execuție.
Dacă totul decurge conform planului, proiectarea ar putea dura maximum un an, urmată de doi ani de execuție a lucrărilor. Asta înseamnă că, potrivit estimărilor optimiste, în vara anului 2028 am putea circula pe tronsonul de autostradă Cristian – Codlea.
Mai mult, șantierul ar putea fi deschis chiar la începutul anului viitor, în 2026. O veste bună, care demonstrează că proiectele nu mai bat pasul pe loc, ci înaintează spre realizare.
Un pas important pentru infrastructura din județul Brașov
Deși aparent un proiect modest, tronsonul de Autostrada Cristian – Codlea este o verigă importantă în rețeaua rutieră regională. Conectează două localități în plină dezvoltare și deschide perspectiva unui trafic mai fluent între zona metropolitană Brașov și direcția spre Valea Prahovei.
În plus, face parte din strategia națională de conectare a regiunilor istorice, iar implementarea acestuia poate aduce un plus de atractivitate economică și investițională pentru județul Brașov.
Tudor Duțu subliniază faptul că micul tronson deAutostrada Cristian – Codlea este un început necesar. Fiecare kilometru de autostradă contează…
Chiar dacă românii își doresc drumuri întinse și moderne, aceste „tronsoane mici” sunt piatra de temelie a unui viitor rutier mai bun. Cu pași concreți, termene clare și o abordare profesionistă, proiectele de infrastructură prind viață, una câte una.