Eveniment

Autobuz Codreanu, plin cu pasageri, implicat într-un accident rutier, pe DN13!

Marian Stoica

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN 13, în zona localităţii Feldioara. Un autobuz Codreanu plin cu pasageri s-a izbit cu o autoutilitară şi ambele autovehicule au ieşit de pe partea carosabilă, scrie Brasov.net.

Conform ISU Braşov în urma impactului a rezultat o singură victimă, în autoutilitară. În autobuz erau 17 pasageri însă niciunul nu a fost transportat la spital.

„În urma impactului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.”, a anunţat IPJ Braşov.

Sursa foto: Facebook / Elekes Magdalena

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!