Etapa de debut a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2015, programata sa se desfasoare la Brasov in ultimul weekend al lunii martie, are spectacolul asigurat.
48 de echipaje au confirmat pana acum prezenta la Tess Rally 44, spectatorilor promitandu-li-se un show automobilistic de zile mari. Faptul ca raliul brasovean are coeficientul marit de 1.2, creste si mai mult dorinta concurentilor de a da totul si de a obtine rezultate cat mai bune, rasplatite cu 20% puncte suplimentare.
Pentru victoria in primul raliu al sezonului vor fi implicate materiale competitionale de top, printre care trei masini R5 si doua S2000. Lui Edwin Keleti si Marco Tempestini, care au concurat si in 2014 la volanul unor masini R5, li se va alatura juniorul Simone Tempestini, care alearga la sapte etape din totalul de noua ale sezonului, facand in acelasi timp sezon complet in Campionatul Mondial. Toti trei vor folosi acelasi model, Ford Fiesta R5, si toti trei vor dori, cu siguranta, sa inceapa cu dreptul campania pentru obtinerea primului titlu national absolut din cariera.
Dan Girtofan, care anul trecut urca pe podiumul Raliului Brasovului alaturi de regretatul Adrian Berghea, va fi secondat in acest debut de sezon de Tudor Mirza. Giri va pilota aceeasi Skoda Fabia S2000 folosita in ultimele editii, iar cu un model similar se va afla la start echipajul Gergo Szabo / Karoly Borbely. Clasa 2 este completata de Bogdan Marisca / Carmen Gaureanu (Subaru Impreza R4) si Sebastian Barbu / Razvan Hulea (Mitsubishi Lancer EVO X R4). Marea absenta o reprezinta campionul ultimelor trei sezoane din Campionatul National de Raliuri Dunlop, Francois Delecour, cel care spunea ca si-ar dori sa se prezinte la start cu o masina Porsche.
Clasa 3 se anunta foarte echilibrata, campionul „en titre” Horatiu Savu trebuind sa le tina piept unor piloti ca Florin Crisan, Razvan Trisnevschi sau Andrei Cascaval. Manu Mihalache, cel care anul trecut la Brasov a castigat clasa 3 si a terminat pe 5 la general, nu se afla momentan pe lista de inscrieri. Adrian Raspopa, campionul din 2014 la „doua roti motrice”, ramane favorit la castigarea categoriei. La volanul aceluiasi Citroen DS3 R3, Raspopa si Grigoriu vor fi concurati in cadrul clasei 5 de catre noile echipaje Raul Badiu / Alina Pop (Renault Clio R3 Maxi Evo) si Florin Tincescu / Sergiu Itu (Peugeot 208 R2).
Cea mai numeroasa prezenta o gasim in cadrul clasei 9, care include masinile din Cupa Suzuki si Cupa Dacia. Revenirea lui Vlad Cosma este marea noutate in aceasta categorie, pilotul clujean urmand sa o aiba in dreapta sa pe Diana Hategan. Pentru trofeul Cupei Suzuki, Cosma se va lupta cu Csongor Szabo, Radu Necula si alti patru piloti. Tess Rally 44 va beneficia si in acest an de prezenta a trei superbe clasice Ford Escort.
Program: Joi 26.03.2015 19:30 – Start festiv/prezentarea concurentilor – Piata Sfatului Vineri 27.03.2015 Sâmbătă 28.03.2015 |
Date Tehnice:
Probe speciale: 9
Lungime: 130,64 km probe speciale/ 342,08 km total |