Din judeţ

Ambulatoriu modern la Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” din Făgăraș FOTO

Marian Stoica

Fosta secție de Pediatrie a Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure” din Făgăraș a fost transformată într-un Ambulatoriu de specialitate, modern, echipat la standarde europene.

Grație unui proiect cu fonduri nerambursabile, care s-a desfășurat în două etape de implementare (Etapa I – finanțată în cadrul POR 2014-2020, SMIS 126351, și Etapa II – finanțată în cadrul PS 2021-2027, SMIS 323844), au fost realizate următoarele lucrări și dotări:

– reabilitarea completă a spațiilor interioare și exterioare;
– montarea unui lift interior pentru facilitarea deplasării pacienților cu dizabilități;
– construirea unei mini-centrale termice proprii lângă clădire;
– creșterea eficienței energetice a imobilului;
– dotarea ambulatoriului cu echipamente și mobilier medical modern.

Valoarea totală a investiției a depășit 11 milioane de lei, din care aproximativ 70% a fost finanțată din fonduri europene.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea accesibilității la servicii medicale de calitate, în special pentru persoanele din zonele sărace, izolate sau cu acces redus la îngrijiri de sănătate.

Astfel, Ambulatoriul Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure” din Făgăraș este deja funcțional și primește pacienți pentru următoarele specialități: cardiologie, ortopedie, chirurgie, neurologie, medicină internă, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie și urologie.

Finalizarea proiectului aduce Făgărașului și Regiunii Centru o infrastructură sanitară modernizată, capabilă să răspundă nevoilor de sănătate ale comunității și să îmbunătățească semnificativ accesul pacienților la servicii medicale în regim ambulatoriu.

FOTO: Facebook / Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure”

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !