Politică

Atomei și-a anunțat demisia din PNL, în direct, pe sticlă

Sebastian Dan

Adrian Atomei
Adrian Atomei

Fostul președinte al organizației municipale a PNL Brașov, Adrian Atomei, și-a anunțat demisia din PNL în urmă cu câteva minute, la postul Digi 24 Brașov. Anunțul survine în contextul în care Atomei a avut astăzi o conferință de presă în care a vorbit despre… mobilitate urbană. Despre cea politica nu a zis nimic.

El spune că a părăsit PNL pentru că nu a fost convins de proiectul Klaus Iohannis și este nemulțumit de modul cum este condus PNL Brașov. Așa că a trecut la partidul care îl susține pe Călin Popescu Tăriceanu, Partidul Liberal Reformator. Culmea, spun surse liberale care ne-au contactat în urmă cu câteva minute, proiectul Iohannis nu l-a convins, dar a adunat 600 de semnături pentru candidatura acestuia, deși avea ca target doar 300.

Atomei a fost membru PNL timp de 12 ani. El se vaită că nu a putut să își facă treaba ca președinte la municipiu, pentru că nu a fost susținut de conducerea județeană și că nu există „democrație” la nivelul partidului.

Atomei pretinde că va fi urmat și de alți colegi din partid, profitând de Legea migrației politice promovată de PSD, valabilă 45 de zile.

Actualul viceprimar spune că își asumă și posibilitatea de a pierde funcția de viceprimar, dar ce nu spune este că a avut în prealabil o discuție cu primarul George Scripcaru. Matematica din Consiliul Local spune că Scripcaru nu își permite să piardă voturile lui Atomei, Radu Pușcariu, care a plecat la PLR în urmă cu câteva săptămâni, dar și ale lui Ovidiu Sârghie și Iulian Mara, consilieri locali PNL, apropiați lui Atomei. Practic, fără aceste voturi, Scripcaru pierde majoritatea absolută de două treimi din CL, ceea ce nu îi va mai permite să treacă proiectele de hotărâre ce țin de patrimoniu.

Cât privește apropierea de PSD, Atomei spune că el a fost primul care a spus, la Brașov, că ruperea USL este o greșeală și este convins că, la această oră, Crin Antonescu ar fi fost candidatul USL.