Eveniment

Astăzi sunt comemorați luptătorii anticomunişti

Gabriela Bunghez

Ca în fiecare an Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Deportaţi din România (AFDPR) din Braşov îi va comemora pe toţi eroii martiri ai luptei de rezistenţă anticomunistă şi pentru libertate naţională.

De obicei, organizată în ziua celor „40 de mucenici” – 9 martie, însă anul acesta a fost primul în care această pomenire s-a făcut la Monumentul „Aripi”, inaugurat în 2016, amplasat în Piața Presei Libere din Capitală, iar brașoveanul Octav Bjoza, președintele FDPR și secretar de stat, a ținut să fie prezent la ceremonie.

Astfel, comemorarea eroilor care s-au jertfit în anii grei ai terorii comuniste, va avea loc astăzi, (10 martie), de la ora 11.00, la Monumentul Luptătorilor Anticomunişti amplasat vizavi de Teatrul „Sică Alexandrescu“.

În cadrul evenimentului, se va oficia o slujbă de pomenire şi vor fi depuse coroane de flori în memoria celor care şi-au jertfit viaţa în temniţele şi lagărele de exterminare, scrie mytex.ro.

Organizatorii au invitat la comemorare reprezentanţii autorităţilor județene și locale, ai Asociației 15 Noiembrie 1987 și ai revoluționarilor, ai Inspectoratului Şcolar, dar şi pe toţi cei care doresc să fie alături de membrii AFDPR la acest omagiu adus celor ce au luptat pentru libertate și demnitatea acestui neam.