Până la urmă, magistraţii au decis arestarea, pentru 20 de zile, a unui braşovean care a fost prins, din nou, furând dintr-un magazin. De data aceasta, el a fost surprins cu o sticlă de vodcă pe care o furase dintr-un magazin.
În data de 12.09.2011, la recurs, Tribunalul Brașov a dispus cercetarea lui în stare de libertate, deşi fusese prins tot în flagrant, cu salam şi caşcaval pe care îl furase şi îl ascunsese în pantaloni (CITEŞTE AICI).
„Vineri, 16.09.2011,el a fost depistat din nou, în timp ce sustrăgea o sticlă de vodcă, profitând de neatenția vânzătoarei, dintr-un magazin din municipiul Brașov. Suspectul a fost reținut dinnou de polițiști și prezentat magistraților brașoveni, care au dispus arestarea lui preventivă, pentru 20 zile“, a declarat cms. şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IJP Braşov.