Un incident violent a avut loc în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, în municipiul Brașov. În jurul orei 16:00, Dispeceratul Poliției Locale Brașov a fost alertat printr-un apel telefonic cu privire la faptul că un bărbat, aflat sub influența unor substanțe cu efect halucinogen, a spart mai multe geamuri ale unui imobil situat pe strada Zizinului.
Un bărbat drogat a spart mai multe geamuri ale unui bloc de pe strada Zizinului
Un echipaj de polițiști locali s-a deplasat imediat la fața locului, însă persoana în cauză părăsise zona înainte de sosirea acestora. Pe baza semnalmentelor oferite de proprietarul imobilului, forțele de ordine au demarat căutările pe străzile din apropiere.
În scurt timp, bărbatul a fost identificat pe strada Magnoliei. La vederea polițiștilor, acesta a devenit agresiv atât verbal, cât și fizic, încercând ulterior să fugă. Polițiștii locali au intervenit prompt și l-au imobilizat.
Un bărbat drogat a spart mai multe geamuri ale unui bloc de pe strada Zizinului
În urma controlului corporal, asupra tânărului a fost găsită o pungă din plastic ce conținea prenadez, iar acesta emana un miros puternic al substanței, existând suspiciuni că ar fi consumat-o.
După stabilirea identității, bărbatul a fost predat Poliției Municipiului Brașov, care a preluat cazul pentru continuarea cercetărilor.
