Premierul Victor Ponta a prezentat ieri scheletul unei aşa zise strategii de construire a 1.200 kilometri de autostrăzi până în 2020.
De-a lungul anilor România a mai avut vreo 5-10 strategii asemănătoare, niciuna împlinită. Planurile lui Ponta cuprind supoziţii false, ipoteze optimiste, chiar şi erori de selecţie a proicetelor.
Potrivit lui Pont,a România are patru surse mari şi late pentru realizarea proiectelor.
Prima sursă sunt Fondurile de Coeziune (3 miliarde de euro) destinate realizării de autostrăzi pe reţeaua TEN-T centrală. Aici Ponta doreşte realizarea următoarelor autostrăzi: Bacău-Roman cu două bifurcaţii, una spre Iaşi, alta spre Târgu Neamţ, Piteşti-Râmnicu Vâlcea, Craiova-Calafat şi Bucureşti-Alexandria.
A doua sursă sunt Fondurile de Dezvoltare Regională (1,5 miliarde euro). Din acestea se vor construi autostrada Sibiu-Braşov -Bacău, cu o lungime totală de 320 de kilometri.
In sistem de concesiune, acestea fiind a treia sursă de finanţare, urmează să fie realizate autostrăzile Ploieşti-Comarnic-Braşov, Piteşti Craiova şi Suplacu de Barcău-Borş. Lungimea însumată a acestora ar fi de 340 de kilometri. Ultima sursă vor fi alocările bugetului de stat. Alocări cifrate la 750 de milioane de euro anual vor permite închiderea la graniţă a autostrăzii Transilvania (Suplacu de Barcău Borş, 60 de kilometri) şi realizarea autostrăzii Buzău=Brăila-Galaţi, cu o lungime de 120 de kilometri).