Eveniment

AntareSFest, în premieră la Braşov

Gabriela Bunghez

Prima ediție a festivalului național AntareSFest 2017, va avea loc în perioada 8-10 septembrie 2017, la Hotelul Capitol (Bd. Eroilor, Nr. 19, Brașov).

Scopul acestui eveniment este apropierea fanilor și susținătorilor de genurile literare preferate, de grafică sau benzi desenate, de comunicarea directă și deschisă cu scriitori, editori, artiști plastici, bloggeri, oameni de cultură din România, bucuria revederii și nu în ultimul rând, frumusețea pasiunii.

De asemenea, un obiectiv important este stimularea interesului pentru lectură în general și pentru SF în mod deosebit, încurajarea, susținerea și promovarea tinerelor talente care doresc să se exprime prin scris sau artă.

Academia Antares oferă doritorilor ateliere sau cursuri de scriere creativă, prin experimentarea exercițiului scris, descoperirea valorilor proprii și creșterea interesului pentru cultura brașoveană și românească.

Pe această cale, clubul Antares Brașov îi invită la AntareSFest 2017 pe toți cei care îndrăznesc să viseze, să-și deschidă aripile spre viitor și să exploreze lumile îndepărtate ale Universului nesfârșit.

În cadrul festivalului Adrian Barbu, artist ilustrator și grafician, va coordona o sesiune de ateliere de creație grafică pentru copii și adolescenţi, vizând iniţierea sau perfecţionarea micuților în tainele desenului.

Cursurile vor avea loc în sala de conferinţe a hotelului Capitol, după următorul program:

  • Atelier I : vineri, 8 septembrie 2017, orele 19:30 – 20:30
  • Atelier II : sâmbătă, 9 septembrie 2017, orele 11:30 – 12:30
  • Atelier III : sâmbătă, 9 septembrie 2017, orele 15:00 – 16:00
  • Atelier IV : duminică, 10 septembrie 2017, orele 10:00 – 11:00

Participarea este gratuită, iar cursanţii vor primi diplome de participare.

Festivalul național AntareSFest 2017 este organizat de Clubul Antares prin Asociația Antares Science-Fiction & Fantasy Club Brașov.