ANI: Consilierul local Liviu Lupu, acuzat că a votat contracte de 3 milioane lei pentru firmele lui

ANI: Consilierul local Liviu Lupu, acuzat că a votat contracte de 3 milioane lei pentru firmele lui
Liviu Lupu (PSD), omul de afaceri care asigură mâncarea în Spitalul Judeţean

Liviu Lupu (PSD), omul de afaceri care asigură mâncarea în Spitalul Judeţean

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală de către consilierul local Liviu Lupu, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la ședințele consiliului și a votat hotărârile prin care au fost aprobate bugetele locale pentru anii 2008,  2009, 2010, respectiv 2011.

„Astfel, Liviu Lupu și-a creat indirect un folos material, semnând, pe durata exercitării mandatului de consilier local, mai  multe contracte de prestări servicii cu consiliul local și cu instituțiile publice aflate în subordinea acestuia, în valoare totală de 3.297.863,51 de lei, prin intermediul societăților comerciale cu capital privat la care acesta deține calitatea de asociat, iar soția calitatea de asociat și funcția de administrator. Contracte încheiate au fost plătite din bugetul local, așa cum a fost votat și aprobat de persoana evaluată“, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Potrivit ANI, Liviu Lupu nu a respectat dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri”, dispozițiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „[…] consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, precum și dispozițiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu privire la posibila săvârşire de către Liviu Lupu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României.

Menționăm faptul că, la data de 18 ianuarie 2013, Agenția a constatat în cazul acestuia și existența stării de incompatibilitate, procesul aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce Curtea de Apel Brașov a respins contestația acestuia, menținând raportul de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Liviu Lupu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate