Există oameni pe care îi privim diferit în clipa în care aflăm că au un diagnostic psihiatric. Până ieri erau colegi, părinți, soți, frați, prieteni, oameni care au muncit, au iubit, au construit, au avut visuri și au dus propriile lupte. Astăzi, însă, un singur cuvânt pare să acopere întreaga lor poveste: „bolnav”.
Există boli pe care le vedem prin semne fizice sau boli care pot fi diagnosticate pe baza investigațiilor paraclinice, dar există boli pe care nu le putem vedea cu ochii și care pot schimba profund viața unui om. Boala psihică este una dintre ele.
„Poate că tocmai pentru că nu se vede decât prin schimbări de comportament, este atât de greu de înțeles, iar ceea ce nu înțelegem ne sperie”, explică dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Brașov, specializat și în Medicina Adicțiilor.
Uneori ne face să judecăm, să punem etichete, să ne îndepărtăm, dar în spatele unei depresii, în spatele unei tulburări psihotice, în spatele unei tulburări bipolare, în spatele unei anxietăți sau al oricărei alte suferințe psihice se află, înainte de toate, un om…un om care este mai mult decat boala sa psihica, fizica, etc.
„Un om care poate râde, poate plânge, poate iubi, poate spera și poate suferi”, subliniază medicul psihiatru.
A merge la psihiatru nu înseamnă că ești „nebun”
Poate că aceasta este una dintre cele mai dureroase prejudecăți: să ceri ajutor pentru mintea ta nu este un semn de slăbiciune, ci este un act de normalitate, consideră dr. Andreea Petecilă.
Așa cum mergem la cardiolog atunci când avem afecțiuni cardiace, mergem la dermatolog când avem afecțiuni cutanate, așa putem merge la medicul psihiatru atunci când sufletul și mintea noastră nu mai reușesc singure să ducă totul.
„Nu trebuie să aștepți să cazi pentru a cere o mână întinsă”, spune medicul psihiatru.
Dincolo de diagnostic există întotdeauna o poveste
Un diagnostic medical descrie o boală, dar nu descrie întreaga persoană. De aceea, poate cel mai important lucru pe care îl putem face pentru un om care suferă psihic este să nu îl reducem la diagnosticul său, să nu spunem „este depresiv”, „este bipolar”, „este schizofren”, ci să spunem: „Este un om care trece printr-o boală, iar boala provine dintr-o durere poate prea greu de suportat”, explică dr. Andreea Petecilă.
Boala, uneori, poate fi controlată, alteori poate necesita un drum lung de recuperare, dar demnitatea omului trebuie să rămână neatinsă, subliniază specialistul.
Uneori, primul tratament este să fii ascultat
Medicamentele pot fi esențiale, psihoterapia poate fi esențială, sprijinul familiei poate fi esențial, dar există ceva ce nu ar trebui să lipsească niciodată: respectul. Să asculți fără să judeci, să vorbești fără să umilești, să explici fără să sperii și să fii alături de omul vulnerabil fără să-l faci să se simtă inferior. Pentru că, uneori, o conversație purtată cu răbdare poate fi începutul unei recuperări.
Să vedem omul, nu boala!
Poate că aceasta ar trebui să fie lecția noastră, ca societate. Boala psihică poate schimba un om, dar nu îi anulează valoarea. Un om poate avea nevoie de tratament și, în anumite momente, de supraveghere și protecție, dar are nevoie și să fie privit în ochi, ascultat și tratat cu demnitate, pentru că nimeni nu își alege boala, dar noi putem alege cum privim omul care suferă.
„Înainte de a întreba «Ce diagnostic are?», ar trebui să ne întrebăm: «Ce i s-a întâmplat? Ce simte? Și cum putem să-l ajutăm?»”, spune dr. Andreea Petecilă.
Uneori, cea mai grea boală nu este cea pe care o poartă omul în minte, ci felul în care societatea începe să-l privească după ce află că este bolnav psihic.
Dintr-o dată, omul nu mai este colegul, prietenul, vecinul, ci devine „bolnavul psihic”, devine o etichetă care, pentru unii, șterge tot ce a fost înainte.
„Și poate cel mai dureros este momentul în care omul începe să fie privit nu prin ceea ce este, ci prin ce mai poate face pentru ceilalți”, atrage atenția dr. Andreea Petecilă.
Cât timp muncește, produce, ajută, rezolvă probleme și este „folositor”, este acceptat, dar când boala îl face vulnerabil, când are nevoie de răbdare, de îngrijire sau pur și simplu de cineva care să-i stea alături, unii se îndepărtează. Telefonul nu mai sună, vizitele se răresc, ușile se închid.
„Ca și cum valoarea unui om s-ar măsura în cât de mult poate fi folosit. Dar un om nu devine un nimic atunci când nu mai poate produce, nu își pierde demnitatea atunci când se îmbolnăvește, nu își pierde dreptul de a fi ascultat, respectat, iubit și tratat cu blândețe”, subliniază medicul psihiatru.
Boala psihică poate schimba comportamente, poate lua temporar independența, poate fura ani din viață, dar nu șterge omul din spatele diagnosticului.
În spatele unui diagnostic există o poveste, există amintiri, există frici, există speranțe, există o familie, există o viață care a fost, este și merită să fie privită cu respect.
„Poate că adevărata măsură a unei societăți nu este felul în care îi tratează pe cei puternici, ci felul în care îi privește pe cei bolnavi care ca si cum nu ar mai avea nimic bun de oferit in schimb”, spune dr. Andreea Petecilă.
Pentru că, într-o zi, oricare dintre noi poate ajunge în locul celui pe care astăzi îl evită, îl judecă sau îl privește cu milă. Și atunci vom înțelege că nu avem nevoie să fim considerați „folositori” ca să merităm să fim oameni.
Un om bolnav nu este un om mai puțin om, iar omul rămâne singur cu două poveri: boala și sentimentul că nu mai valorează nimic pentru ceilalți.
Dar valoarea unui om nu poate fi măsurată doar în productivitate.
Un om nu devine mai puțin demn pentru că are nevoie de tratament. Nu devine mai puțin important pentru că uneori nu se poate descurca singur. Nu încetează să fie tată, mamă, fiu, fiică, soț, soție sau prieten doar pentru că într-o zi a primit un diagnostic.
„Diagnosticul descrie o boală, dar nu descrie întreaga persoană”, subliniază dr. Andreea Petecilă.
În spatele lui există un om care poate râde, poate plânge, poate spera, poate iubi și poate suferi. Există o viață care merită respectată chiar și atunci când nu mai este la fel ca înainte. Stigmatul doare tocmai pentru că transmite un mesaj cumplit: „Nu mai ești ca noi.”
Boala psihică nu anulează apartenența la umanitate.
Poate că ar trebui să învățăm să privim altfel, să nu ne fie teamă de omul care suferă, să nu-l reducem la diagnosticul său, să nu confundăm vulnerabilitatea cu lipsa de valoare.
„Nimeni nu știe ce zi îl poate pune pe el însuși în locul celui pe care astăzi îl judecă”, spune medicul.
Iar atunci poate va înțelege că nu avea nevoie să fie „folositor” pentru a merita să fie tratat cu respect, ci va avea nevoie doar să fie văzut, nu ca diagnostic, nu ca povară, ci pur și simplu ca om.
Uneori tratamentul poate face ca simptomele sa dispara, dar stigma ramane din cauza prejudecatilor si a lipsei de informare.
Cifrele care arată dimensiunea problemei
Dincolo de percepții și prejudecăți, datele arată că problemele de sănătate mintală reprezintă o realitate importantă atât la nivel local, cât și la nivel național.
În județul Brașov, raportul oficial al Direcției de Sănătate Publică Brașov pentru anul 2025 arată că, la 31 decembrie 2025, în cabinetele de medicină de familie figurau 21.557 de persoane cu tulburări mentale și de comportament, față de 20.676 în 2024 și 18.967 în 2023. În aceeași evidență, numărul persoanelor cuboli psihicea ajuns la9.496, față de 9.050 în 2024.
Datele din cabinetele de psihiatrie arată, la rândul lor,20.951 de persoane rămase în evidență la sfârșitul anului 2025, comparativ cu 20.370 în 2024 și 19.818 în 2023.
„Cifrele ne arată că vorbim despre oameni care au nevoie de servicii medicale, de tratament și, foarte important, de înțelegere și sprijin. În spatele fiecărei cifre există o persoană și o familie”, explică dr. Andreea Petecilă.
La nivel național, estimările OECD pentru anul 2023 indică o prevalență a tulburărilor mintale de16,6% în România. OECD precizează însă că aceste estimări trebuie interpretate cu prudență, deoarece stigmatul și limitele sistemelor de sănătate pot contribui la subraportarea și subdiagnosticarea unor cazuri.
Un profil anterior al României realizat de OECD și Observatorul European pentru Sisteme și Politici de Sănătate indica aproximativ13% din populație cu afecțiuni de sănătate mintală diagnosticate, pe baza datelor IHME pentru 2019, iar anxietatea și tulburările depresive erau estimate fiecare la aproximativ 4%. Diferența dintre această cifră și estimarea de 16,6% pentru 2023 reflectă, între altele, diferențele de an și metodologie.
În același timp, datele OECD subliniază un aspect important pentru tema articolului: prevalența aparent scăzută a problemelor de sănătate mintală în România poate fi influențată de stigmat și de accesul limitat la diagnostic și la intervenții de primă linie.
„De aceea este important să nu privim doar statisticile, ci și omul din spatele lor. O cifră nu ne spune cât de greu îi este unui om, cât de mult suferă familia lui sau cât de mult poate conta faptul că cineva îl ascultă și îl tratează cu demnitate”, subliniază dr. Andreea Petecilă.
Diferențele dintre statisticile locale și estimările naționale țin de metodologie, perioada analizată și definițiile utilizate. Ele au însă un numitor comun: sănătatea mintală nu este o problemă marginală și nu poate fi redusă la imaginea stereotipică a „omului bolnav psihic”.
Boala psihică nu anulează apartenența la umanitate
În spatele statisticilor sunt oameni. Oameni care au familii, profesii, amintiri, relații, planuri și speranțe. Oameni care pot avea nevoie de tratament, de sprijin și, uneori, de protecție, dar care nu își pierd prin diagnostic dreptul la demnitate.
Pentru dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Brașov, specializat și în Medicina Adicțiilor, schimbarea începe cu modul în care alegem să privim omul care suferă.
„Nu putem schimba întotdeauna boala, dar putem schimba felul în care ne raportăm la omul care trăiește cu ea”, subliniază medicul psihiatru.
Iar schimbarea începe, poate, cu lucrurile cele mai simple: să ascultăm, să nu judecăm, să nu punem etichete și să nu confundăm vulnerabilitatea cu lipsa de valoare.
Pentru că, dincolo de orice diagnostic, rămâne un om.
„,Într-o lume în care fiecare om aleargă să fie cât mai puternic, poate că adevărata noastră umanitate constă în a fi alături de cel care nu mai poate fi puternic, pentru că în spatele fiecărui diagnostic este un om, iar orice om merită să fie văzut”— conchide dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Brașov, specializat și în Medicina Adicțiilor.