Un bărbat a fost muşcat de un urs, în zona de agrement de la Pietrele lui Solomon. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bașov, cpt. Ciprian Sfreja, bărbatul – cetăţean american, este conştient şi a fost muşcat de antebraţul stâng.
Un echipaj SMURD la transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Jandarmii brașoveni au anunţat că vor continua să patruleze în zona Pietrele lui Solomon alături de colegii de la Poliția Brașov. De asemenea, jandarmii montani vor patrula pe traseele montane din zonă cu un ATV din dotare pentru a informa turiștii despre incident și totodată pentru a verifica zona.