Amânare în procesul anulării avizului de funcţionar public pentru Mihail Tarbă

Amânare în procesul anulării avizului de funcţionar public pentru Mihail Tarbă

Mihail Tarbă, consilier local PDL

Procesul deschis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru anularea avizului de funcţionar public în cazul consilierului local PDL Mihail Tarbă a început cu o amânare.

Mihail Tarbă nu îndeplinea condiţiile pentru ocuparea unei funcţii publice: minimum trei ani de vechime de la absolvirea studiilor, când a fost numit la conducerea Casei Judeţene de Pensii Braşov.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a solicitat Curţii de Apel Bucureşti anularea Ordinului nr. 487151 din 14 iulie 2010, prin care consilierul local Mihail Tarbă (PDL Braşov) a fost numit temporar ca director executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Braşov. Acţiunea în contencios administrativ este necesară deoarece avizul ANFP a produs efecte juridice, situaţie în care nu mai poate fi revocat de instituţia care l-a emis.

Alte articole:   Negocierile pentru guvern avansează rapid - Câte ministere va avea fiecare partid și ce ministere dispar (surse)

Acţiunea a pornit de la Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS), cea care a întocmit dosarul prin care Mihail Tarbă (47 de ani) a fost promovat în fruntea Casei de Pensii Braşov. Astfel, Tarbă a fost numit pentru prima dată director coordonator în octombrie 2009, conform Ordonanţei 105/2009, care nu prevedea obligativitatea unei vechimi în domeniu. Ulterior, ordonanţa a fost declarată neconstituţională, iar la 12 iulie 2010 el a fost numit director executiv interimar ca funcţionar public, dar fără a respecta criteriul vechimii pe post. A rămas în funcţie până în 15 iunie 2011, când instanţa a obligat Casa Naţională de Pensii să o repună pe post pe Camelia Bugnar, demisă abuziv în timpul concediului de maternitate.

Alte articole:   Înscrierile pentru evaluarea competenţelor din cadrul examenului de bacalaureat se fac în perioada 16-20 decembrie, conform calendarului aprobat de MEC

Dosarul lui Mihail Tarbă a fost realizat la Bucureşti, iar odinul de numire în funcţie a fost semnat de preşedintele CNPAS, Doina Pârcălabu.

Are diplomă doar din 2009

„Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice (…). Din documentele anexate în susţinerea adresei Casei Naţionale de Pensii (…) rezultă că domnul Tarbă Mihail nu îndeplinea condiţiile de vechime în specialitatea studiilor prevăzute de art. 57 alin. (6) coroborat cu art 92 alin. (1) din Legea 188/1999, acesta susţinând examenul de licenţă în urma absolvirii Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative în sesiunea iulie 2009„, se arată în acţiunea semnată de preşedintele ANFP, Szakal Andras.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate