Ca să nu avem discuții, textul pe care îl veți citi au ba, în continuare, poartă bulină de 18 ani. Mi-l asum și postez și moaca din dotare (cu ceva păr mai mult, recunosc, manipulez).
Deși, din experiența cazurilor din comunicatele de presă de la Poliție, putem coborî standardul de vârstă cu mult mai jos. În plus, trebuie să aveți în vedere și faptul că, atunci când curvele fac sex oral, nu recită din Shakespeare.
Și nu vorbim despre sex, doar despre politică…
Nu mai pierd vremea să amintesc că politica e o damă de companie, care și-o pune pe bețe de chibrituri. Asta e valoarea pentru o prea mare parte a politicului. Dar, nu trebuie să generalizăm. Unii o fac pro bono. Alţii, pe interes.
Pentru că nu am luat, profilactic, praf de limbrici, şi am scris – tupeu maxim – PNL vs PNL. Adrian Veștea, executat pe motive de bani publici de „colegul” Andi Kadas, am avut parte si de reacţii- că doar de-aia m-o mâncat în cur.
Evident, dacă îi lauzi pe unii din politică şi îi critici pe alţii, reacţiile sunt previzibile de ambele părţi: unii te laudă, alţii te înjură. Cert este că nu trebuia să spun că cineva, nu dăm nume, Andi Kadas, consilier judeţean PNL, se pişă cu boltă pe Veştea, după cum s-ar fi lăudat consilierul liberal de cabinet al senatorului PSD Orţan. Că doar de-aia a făcut varză protocolul cu UDMR la Săcele şi apoi a fost pus şef de organizaţie liberală tot la Săcele…
STENOGRAMĂ
„Bă! Nu voi nu vedeți ce ne face ăla de la newsbv? Ne toacă, bă, mărunt, nici măcar julien, că e bucătar. E de căcat, dar are cuțitul în mână! Să-l dăm pe mâna Miliției, mă rog, măcar la gabori. Păi ne face ăsta pe noi? ” – se aude o voce a unei persoane înregistrate ambiental.
Aceasta are amprenta vocală a șoferului unui om de afaceri care a făcut afaceri cu Consiliul Județean Brașov pe tema pistei Aeroportului și a construit, mai mult sau mai puțin, că e o gaură mare, și un gard la aeroport.
Și dacă tot am ajuns aici, după ce un anumit domn, despre care facem vorbire mai la vale, tot se dă miezul de la bijboacă și rezolvă totul pentru Șefu’, trebuie musai să limpezim niște rufe, mai ceva ca fetele de la Uniunea Junilor care au mimat spălarea iilor la Pietrele lui Solomon.
Deci, există un personaj, care s-a dorit să fie subiect, dar e doar interjecție și care se crede „jmecher” în parcarea goală. Băiatul a învățat, mai mult sau mai puțin de la unguri (ceva cu kadas, csardas etc., nu are ureche muzicală omu să priceapă exact cum stau accentele), că „mielul blând suge de la două mă-sa”. Ba, mai mult, chiar a decis să facă dreptate: dreptatea lui – când dă bine, la PSD, când nu, la PNL. Totul e să i se deconteze cașcavalul…
Așa că omul se joacă ba de-a şoferul lu’ boss-ul de la PNL care face şi desface tot ce mişcă la partidul ăla cu fulgi sau PeNe, că nu era atent când i s-a spus, iar dacă trebuie îşi pune babeţică, şorţuleţ şi câte un stent, când domn doctor bagă supozitoare politice în anusul Parlamentului sau se constipă că un medic de la privat e propus cetățean de onoare al Brașovului, iar el nici măcar nu e pe lista de așteptare.
Of, am uitat: iar m-au întrebat băieții ăștia de ce nu îmi văd de treabă? Sau de bere? Că ei lucră conștiincios la toate partidele să își facă jocurile pentru cașcaval…
Tot ce ați citit, parțial e ADEVĂRAT. Mai mult sau mai puțin…