Fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, cunoscut pentru numeroasele procese pierdute, a suferit astăzi o nouă îngerină judiciară. Acesta a pierdut procesul intentat de Emilian Cernica, șeful Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, după ce i-a desfăcut ilegal contractul de muncă. Decizia instanței obligă acum brașovenii să suporte plata unor despăgubiri de 10.000 de lei către Cernica.
Decizia instanței, pronunțată împotriva lui Allen Coliban
Conform soluției magistraților, Coliban și instituțiile implicate au fost obligați să achite despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat. Sentința pronunțată astăzi, 12 februarie 2025, este definitivă. Iată pe scurt soluția dată de instanță:
- Admiterea apelului formulat de Emilian Cernica în cazul sentinței civile nr. 1108/MAS din 19.06.2024.
- Obligația Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov, Primarul Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov de a plăti 10.000 lei drept despăgubiri morale.
- Respingerea apelului formulat de Primăria Brașov și de Coliban împotriva sentinței anterioare.
- Decizie definitivă, pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței.
Impactul asupra bugetului brașovenilor
Această hotărâre vine cu implicații financiare pentru bugetul local, brașovenii fiind nevoiți să suporte plata despăgubirilor. Acest caz se adaugă unei serii de procese pierdute de fostul primar Allen Coliban, ceea ce demonstrează, încă o dată, habarnismul administrativ marca USR.
Este al doilea proces pe care Coliban, prin abuzurile făcute, îl pierde cu Cernica (vezi amănunte mai jos). Amintim că un caz similiar este cel al lui Nicolae Aldea. Acesta a fost îndepărtat din postul de șef al Poliției Locale Brașov. Și el a câștigat procesele și a fost repus în funcție.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!